Se zvonește că o avertizare de ultimă oră a serviciilor secrete ruse i-a salvat viața președintelui Erdogan în timpul încercării de lovitură de stat din 15-16 iulie. Știrea nu a fost confirmată de autoritățile din Ankara.

Însuși Erdogan – sultan al unei țări moderne recent islamizată – s-a limitat să mărturisească faptul că informația despre lovitură i-a fost facilitată de… cumnatul său! Ceva asemănător cu nu mai puțin iraționalul “am aflat din presă”, creat de un celebru premier spaniol.

Dar în Orient totul e posibil. Irealul devine concret; metaforicul, material. Un exemplu: în 24 noiembrie anul trecut, o aeronavă a Aviației turce a distrus un avion de vânătoare bombardier rus la frontiera cu Siria.

Incidentul a declanșat o criză fără precedent: Moscova a anunțat sancțiuni împotriva Turciei; relațiile economice și industriale au fost înghețate, turismul rus a fost întrerupt total.

Nu era o problemă minoră: țara otomană primea anual aproximativ două milioane de vizitatori ruși. Rămânea în aer și proiectul gazoductului TurkStream, care prevede transportul a 31,5 miliarde de metri cubi de gaz natural spre Occident, prin teritoriul turc, precum și construirea centralei nucleare de la Akkyu, o investiție de mai multe miliarde de dolari.

Dar în Orient totul este posibil. Sultanul Erdogan a cerut scuze și țarul Putin le-a acceptat. Lipsea doar o strângere puternică de mână pentru a încheia pacea, pentru a anunța începutul unei “noi etape” în relațiile ruso-turce.

Apropierea s-a obținut datorită intervenției discrete a doi oficiali caucazieni: președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, și omologul său din Daghestan, Ramazan Abdulatipov. Ambii aveau contacte directe cu Ankara și Moscova. În 24 iunie, consilierul pe politică externă de la Kremlin a primit o misivă de la Ankara, în care Recep Tayyip Erdogan nu numai că regreta incidentul din 24 noviembre, ci îi cerea și scuze stăpânului de la Kremlin.

Scrisoarea s-a publicat câteva zile mai târziu, în 27 iunie, în cele două capitale, deschizând astfel drumul reconcilierii. De fapt, după recenta reuniune de la Sankt Petersburg, apele au revenit în albia lor. Cele două părți au anunțat revitalizarea cooperării economice și comerciale.

Și pentru că în Orient orice este posibil, recent s-a aflat că piloții turci implicați în distrugerea avionului de vânătoare rusesc au fost reținuți de autoritățile militare. Se bănuiește că aparțin unei celule “güleniste” și că operativul avea ca obiectiv “destabilizarea relațiilor dintre Turcia și Rusia”. Căci da; lipsea din acest libret rocambolesc clericul Fetullah Gülen, creierul ocult al loviturii și vinovat de toate relele care afectează în prezent Turcia.

Fetullah Gülen, despre care vom vorbi cu altă ocazie, trăiește în Statele Unite din 1999. S-a refugiat în Pensylvania când justiția turcă a deschis o investigație privind finanțarea impresionantei sale rețele de companii “Hizmet”.

De la eșecul loviturii de stat, în jur de 60.000 de persoane – militari, polițiști, judecători, funcționari publici, profesori și jurnaliști – au fost reținute sau înlăturate din posturi, suspecte de a aparține rețelei “malefice” a lui Gülen, organizație pe care presa pro-guvern din Turcia o acuză că folosește simboluri masonice sau satanice, că răspândește ideologia Illuminati și… că se supune controlului CIA și FBI.

În acest context, nu trebuie să ne mire dacă autoritățile decid să pună în carantină baza aeriană de la Incirlik, unde se presupune că s-au pregătit o parte din autorii loviturii de stat. Totuși, fiind vorba despre cea mai mare instalație folosită de NATO în războiul împotriva Statului Islamic, apare întrebarea: va ajunge sultanul de la Ankara să califice America drept… marele Satan? E adevărat: suntem în Orient, dar astăzi acest lucru e puțin probabil.

Totuși, mulți analiști politici din zonă speculează privind posibila creare a unei axe strategice Moscova – Ankara – Teheran, un proiect care ar favoriza dorința Kremlinului, dar și pe cea a ayatolahilor iranieni și a altor vecini ai Mamei Rusia. Important este – și asta a demonstrat-o reuniunea de la Sankt Petersburg – să se profite de tensiunea care domină relațiile dintre Turcia, America de Nord și Uniunea Europeană.

Nu există nici o îndoială că protagonistele următoarei crize vor fi Ankara și Bruxelles. De-acum până atunci, sultanul va conta, foarte probabil, pe noi aliați.