Ca urmare a solicitărilor reprezentanţilor mass-media referitoare la acţiunile derulate de către autorităţile anticorupţie în mai multe puncte de trecere a frontierei, vă facem cunoscut faptul că traficul transfrontalier şi formalităţile de control prin toate punctele se derulează în condiţii normale, fără a fi înregistrate întreruperi sau blocaje.

Asigurarea unui mediu de integritate este unul dintre obiectivele prioritare ale inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române încă din primul moment al preluării acestui mandat, sens în care conducerea Poliţiei de Frontieră a oferit şi va oferi sprijin permanent autorităților competente în efectuarea anchetei penale, astfel încât să fie eliminate orice suspiciuni sau vulnerabilităţi de natură să prejudicieze imaginea majorităţii acestui corp profesional.

Ne exprimăm astfel convingerea că, împreună cu autorităţile competente, vom contribui la creşterea gradului de integritate în rândul efectivelor noastre.

Sursa: Punct de vedere