Guvernul lansează luna viitoare „Prima Maşină”, program prin care îşi propune să sprijine achiziţia de autoturisme noi cu credite bancare garantate de stat.

Programul este destinat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care vor avea prioritate, dar şi altor categorii de vârstă, şi vizează emiterea de garanţii de stat pentru creditele contractate de beneficiari în vederea achiziţiei de autoturisme noi.
Garanţia statului va acoperi maximum 50% din valoarea creditului acordat în cadrul programului, diferenţa fiind reprezentantă de autoturismul achiziţionat. Valoarea creditului va fi de maxim 50.000 de lei plus TVA, la care se adaugă costul poliţei CASCO pentru primul an.
Avansul minim solicitat de bănci beneficiarului va fi între 5% şi 10% din valoarea creditului, iar costul total al finanţărilor garantate de stat nu va depăşi ROBOR la 3 luni plus o marjă de 3%.
Durata maximă a perioadei de creditate va fi de 84 de luni.
Autorităţile estimează că prin acest program vor fi vândute 2.500-3.000 de maşini până la finele acestui an, respectiv 20.000 de unităţi noi anual.
Rata lunară pentru o maşină de 13.000 de euro achiziţionată prin acest program va fi în jur de 150 de euro.
şi nu va fi posibilă achiziţia de maşini prin acest program mai scumpe decât plafonul stabilit (50.000 de lei), la care clientul să acopere diferenţa.
Vânzările de autoturisme vechi din România sunt de trei ori mai mari decât cele de maşini noi, care înregistrează un volum anual de 80.000 de unităţi.
Totodată, vânzările de maşini noi către persoane fizice reprezintă aproximativ 20.000 de unităţi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Economiei.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}