Scandalurile „organizate” de conducerea Partidului Național Liberal la propriile alegeri locale din diaspora i-au scârbit pe mulți români cu simpatii liberale, iar demisiile încep să apară.

După tensiunile înregistrate la alegerile de la Milano și Verona, Carmen Costanda și-a dat demisia din partidul în care a ocupat și funcția de secretar general în Lombardia, până în 2017 și a dat PNL-ul în judecată.

Motivul invocat de Carmen Costanda este modul nestatutar în care s-au desfășurat cele două alegeri din filialele italiene ale PNL-ului. Românca trăiește de 31 de ani în Italia, unde a ajuns cu azil politic în urma mineriadelor de la București. Multă vreme a evitat să se implice în viața politică din Italia, dar a revenit în politică alături de Adrian Chifu, primul român care a ajuns consilier local în Italia și ulterior președinte PBL Italia.

Principalele nemulțumiri ale doamnei Costanda îl vizează pe președintele PNL Diaspora, senatorul Viorel Badea, pe deputatul PNL Valentin Ilie Făgărășian și pe alți membri din conducerea filialei, care au organizat ultimele alegeri.

Nu este normal ca un președinte de filială de partid să se comporte așa, să amenințe și să denigreze într-o ședință. Denunțul meu este la adresa partidului, pentru că tot ce am făcut până acum nu a fost pentru domnul Badea, ci pentru Partidul Național Liberal. De aceea, eu doresc să mi se răspundă din partea partidului care permite așa ceva”, ne-a declarat Carmen Costanda, fost membru PNL și candidat la următoarele alegeri din Italia pe lista Forza Italia.

Fosta membră a PNL Diaspora a dat în judecată partidul condus de Ludovic Orban pentru neregulile semnalate la alegerile interne din Filiala PNL Diaspora, la Milano și Verona, iar dosarul a fost înregistrat pe 22 iulie la Tribunalul București și include mai multe capete de acuzare.

Acțiunea este complexă dat fiind faptul că s-au petrecut o serie de nereguli statutare, regulamentare, legale, dar și nereguli ce tin de etică și conduită față de membrii unui partid. De asemenea, s-au petrecut o serie de evenimente ce țin de agresiune, atât verbală, cât și psihologică, dar și amenințări, injurii și discriminări pe criterii etnice din partea organizatorilor și membrilor din funcțiile de conducere”, a mai spus Carmen Costanda, care s-a implicat în susținerea PNL-ului în diaspora încă din 2015.

Liberalii din diaspora își aleg duminică la Milano noua conducere a organizației care va avea cel puțin 90 de delegați la congresul PNL din septembrie, când se vor confrunta Ludovic Orban și Florin Cîțu.

Voturile liberalilor din diaspora pot înclina balanța în mod decisiv, iar președintele PNL Diaspora, Viorel Badea, îl susține pe actualul președinte Ludovic Orban.