Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la TVR, că este optimist în ceea ce priveşte evoluţiile viitoare ale României, precizând că ţara a evitat derapajul şi se află “pe un drum de ieşire din criză”.

Băsescu a mai spus că România are bani europeni la dispoziţie pentru dezvoltare şi că vor fi găsite resursele necesare pentru acoperirea deficitului bugetar.

“România este pe un drum de ieşire din criză şi nu vom ajunge ca ţările pe care le vedem deja intrate în derapaj şi vom mai vedea şi altele”, a spus Traian Băsescu la TVR, care crede că “Putem fi optimişti”.