Precizări cu privire la stabilirea nivelului accizelor la combustibili pentru 2023

Ca regulă generală, nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr.1 de la Titlul VIII – Accize și alte taxe speciale din Codul fiscal actualizat cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică.

În contextul economic actual, prin Ordonanța Guvernului nr.16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.716 din 15.07.2022, a fost instituită măsura privind exceptarea temporară de la actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor pentru benzina fără plumb, benzina cu plumb și motorină în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023 inclusiv, iar în situația în care nivelul accizelor pentru aceste produse, este mai mic decât nivelul minim prevăzut de Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității, se aplică nivelul minim prevăzut de directivă, respectiv, benzină fără plumb 1.776,30 lei/1000 l, benzină cu plumb 2083,07 lei/1000 l, motorină 1.632,81 lei/1000 l.

Ca urmare a acestei măsuri, în anul 2023, nivelul accizelor pentru aceste produse scade față de cel aplicat în anul 2022, după cum urmează:

Benzină cu plumb de la 2.226,24 lei/1.000 litri la 2.083,07 lei/1.000 litri => scădere de 143,17 lei/1.000 litri;Benzină fără plumb de la 1.892,72 lei/1.000 litri la 1.776,30 lei/1.000 litri => scădere de 116,42 lei/1.000 litri;Motorină de la 1.734,66 lei/1.000 litri la 1.632,81 lei/1.000 litri => scădere de 101,85 lei/1.000 litri.În situația în care nu ar fi fost instituită măsura privind exceptarea temporară de la actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor pentru benzina fără plumb, benzina cu plumb și motorină în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023 inclusiv, nivelul accizelor pentru aceste produse ar fi crescut față de nivelul accizelor aplicabil în anul 2022, după cum urmează:

Benzină cu plumb de la 2.226,24 lei/1.000 litri la 2.488,08 lei/1.000 litri => creștere de 261,84 lei/1.000 litri;Benzină fără plumb de la 1.892,72 lei/1.000 litri la 2.115,34 lei/1.000 litri => creștere de 222,62 lei/1.000 litri;Motorină de la 1.734,66 lei/1.000 litri la 1.938,69 lei/1.000 litri => creștere de 204,03 lei/1.000 litri.Având în vedere că actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor pentru aceste produse ar fi condus la o creștere semnificativă a prețurilor carburanților și ar fi accelerat și agravat situația socio-economică întrucât prețul carburanților se reflectă în prețul tuturor produselor și serviciilor de pe piață, s-a stabilit nivelul accizelor aplicabil în anul 2023 pentru aceste produse la nivelurile minime de impozitare prevăzute de Directiva 2003/96/CE.

Citește mai multe
Precizări cu privire la stabilirea nivelului accizelor la combustibili pentru 2023