În luna septembrie, 8 autoturisme scumpe sau de lux au fost incendiate pe străzile din oraşul Ciudad Real şi din localitatea Miguelturra. Poliţiştii şi pompierii care au deschis o anchetă spun că, după toate indiciile, ar fi vorba despre acte intenţionate de vandalism, provocate de către o bandă ce are o organizare minimă şi un singur scop: acela de a distruge autovehiculele scumpe, parcate pe străzile din cele două localităţi, în zone periferice sau puţin populate.

Alte incidente similare s-au produs în zona amintită şi în luna august, dar nu se ştie deocamdată dacă este vorba despre acelaşi grup de persoane. Poliţiştii apelează la cetăţenii care ar putea oferi orice fel de detalii ce ar duce la prinderea incendiatorilor, pentru a se evita viitoare evenimente de acest gen. De altfel, vigilenţa localnicilor a dus la împiedicarea declanşării a altor două incendii similare.

Reprezentanţii procuraturii avertizează că autorii incendierilor se fac vinovaţi de o faptă penală gravă, aceea de distrugere, în circumstanţă agravantă, pentru care Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea până la 3 ani.