Poliţiștii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşi au descoperit 57 de saci încărcați cu frunze de tutun, ascunși în semiremorca unui ansamblu rutier printre încărcătura de nisip.

În data de 31.01.2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Călărași, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat un cetăţean bulgar, în vâstă de 49 de ani, conducător al ansamblului rutier.

Poliţiştii de frontieră au procedat la controlul documentelor şoferului şi a mijlocului de transport, constatând faptul că acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, agregate din Bulgaria pentru o societate comercială din România.

În urma verificărilor amănunţite, printre încărcătura specificată în documentele de însoţire a mărfii, au fost descoperiţi mai mulți saci cu frunze uscate de tutun.

S-a procedat la inventarierea bunurilor şi s-a stabilit că în autovehicul şoferul transporta 57 de saci din rafie de culoare albă, ce conţineau cantitatea totală de 2.200 kilograme tutun.

Întreaga cantitate de tutun estimată la o valoare de 110.000 lei a fost reţinută în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă” faptă prevăzută și pedepsită de art.452, alin.1, lit.a din Codul fiscal.

Sursa: Peste două tone de tutun vrac ascuns în semiremorca unui ansamblu rutier