Galerie foto

Discursul premierului Nicolae-Ionel Ciucă la evenimentul

„Provocări și soluții privind îmbunătățirea vieții supraviețuitorilor de cancer”

[Check against delivery]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua, doamnelor și domnilor, dragi învingători! Sunt profund emoționat să mă aflu la acest eveniment la care sărbătorim viaţa și având în jurul meu atât de mulţi învingători într-o luptă care a marcat destinele fiecăruia dintre dvs., cei care ați trecut peste o boală din spectrul oncologic. Sunteți învingători într-o luptă încărcată adesea  de suferinţă şi îndoieli, dar pe care, în final, aţi câştigat-o.

Recunosc și apreciez puterea supraviețuitorilor de cancer din România, care cu tenacitate, dârzenie, curaj şi determinare au reuşit să depăşească un diagnostic pe care mulți îl consideră fără speranță.

Am cunoscut, de-a lungul timpului, mai mulţi supravieţuitori de cancer. Invariabil, fiecare din cei cu care am vorbit, mi-a spus că speranța este un ingredient esenţial care le-a dat forţă. Pentru că, odată ce alegi speranţa, orice este posibil. Să crezi, în adîncul ființei tale, că poţi trece şi peste această încercare, înseamnă că ai parcurs deja jumătate de drum și știi că poți să cîștigi cursa pentru viață. Știi că ai parcurs acea jumătate de drum greu, necunoscut, pe parcursul căruia, deși ai fost înconjurat de mulți oameni, ai fost de fapt singur, cu frici, cu temeri, cu tristețe, cu deznădejde și cu multe întrebări fără răspuns.

Speranţa poate îmbrăca multe forme, iar Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, sărbătorită în baza unei legi promovate de colega mea, senator Nicoleta Pauliuc, este una dintre ele. Acest eveniment le oferă, celor care au depăşit obstacolul, posibilitatea să se conecteze mai bine la societate, să înţeleagă că nu sunt singuri şi că suntem alături de ei. În egală măsură, este o năzuinţă pentru cei care au primit acest diagnostic şi un exemplu că un asemenea diagnostic poate fi depăşit.

Pentru mine, în calitate de prim-ministru al Guvernului României, speranţa este reprezentată de punerea în aplicare a Planului Naţional de Luptă împotriva Cancerului, realizat sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale, cu experţi din Ministerul Sănătăţii, cu reprezentanți ai societății civile și cu pacienți oncologici, aceştia din urmă simţind pe pielea lor care sunt hibele sistemului şi înţelegând ce se poate face pentru a fi mai bine.

Implementarea Planului va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament care sunt, uneori, destul de rigide, spre o medicină personalizată care presupune o diagnosticare mai precisă şi un tratament adaptat nevoilor fiecărui bolnav în parte.

De asemenea, România se va alătura țărilor din Vestul Europei în adoptarea tratamentelor inovatoare mai devreme, până acum existând întîrzieri destul de mari  în introducerea acestora în schemele de tratament folosite în spitalele româneşti. Planul  insistă şi pe aspectul psihologic al tratamentului, dar mai ales pe partea de testări şi diagnostice timpurii. Acesta presupune şi operaţionalizarea unui Registru Naţional al Pacienţilor Oncologici. În felul acesta, va putea fi urmărit traseul fiecărui bolnav, de la momentul diagnosticului până la momentul în care, sperăm noi, se va ajunge la o vindecare.

În acest moment, nu avem nici măcar o statistică foarte clară a numărului supravieţuitorilor de cancer din România şi a situaţiei în care aceştia se află. Mă voi asigura că acest lucru va fi corectat.

În plus, Planul încurajează consultarea interdisciplinară în stabilirea diagnosticului şi  tratamentului de urmat: vor vorbi între ei oncologul, chirurgul, radiologul, şi persoana care se ocupă de aplicarea tratamentului cu chimioterapie, dar şi psihologul, pentru a stabili o cale de urmat pentru fiecare pacient în parte.

Două numere din statisticile de profil îmi dau fiori: aproape 100.000 de noi cazuri anuale de cancer şi aproximativ 50.000 de decese ale celor diagnosticați cu această necruțătoare boală. Dincolo de statistici, aproape toți avem prieteni sau persoane dragi care luptă din răsputeri să supraviețuiască în lupta cu cancerul și fiecare dintre noi și-ar dori ca ei, cei care sunt greu încercați, să vi se alăture dvs., supraviețuitorilor bolii, cât mai curând. Mi-aș dori ca toți să reușească.

Angajamentul meu ferm este că această Strategie de luptă împotriva cancerului va fi operaţionalizată: că Ministerul Sănătăţii îşi va face datoria şi că Ministerul Finanţelor va găsi resursele necesare pentru a finanţa implementarea noilor programe care pot salva atât de multe vieţi. Bugetul va reflecta aceste angajamente ferme pe care le iau astăzi în faţa dumneavoastră. În esenţă, mesajul meu este unul de optimism pentru bolnavii oncologici din România: să fiţi puternici, să nu abandonaţi lupta, nu sunteți singuri, sunem alături de dvs. pentru a vă ajuta! Statul român nu trebuie să abandoneze dialogul şi sprijinul pentru supravieţuitorii afecţiunilor oncologice. Dacă medicii salvează viețile, dvs. sunteți cei care ajută la readucerea lor pe parcursul normal, după aceea.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect, vreau să-i mulțumesc colegei mele pentru iniţiativa legislativă, Vreau să-i mulțumesc domnului Irimia, care vă reprezintă și care a luptat îndeaproape ca acest eveniment să aibă loc și, îndeosebi, ca tot ceea ce noi am discutat, să fie transpus într-o prevedere legală, iar, de la nivelul Guvernului, pot să vă promit că, împreună cu Ministerul Sănătății, vom face tot ceea ce este necesar astfel încât ceea ce este prevăzut în Plan să se aplice.

Vă mulţumesc și vă doresc multă sănătate!

***

Declaraţiile premierului Nicolae-Ionel Ciucă la evenimentul „Provocări și soluții privind îmbunătățirea vieții supraviețuitorilor de cancer”

[Check against delivery]


Nicolae-Ionel Ciucă: Cota unică trebuie aplicată așa cum este ea stabilită și cum a fost prevăzută inițial. Am discutat cu reprezentanții Consiliului Fiscal iar în urma discuțiilor și analizelor pe care le-au prezentat și le-am discutat, ne dorim să facem în așa fel încât cota unică să fie într-adevar cotă unică.

Reporter: Ieri, dl. Ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, spunea că anumite facilități fiscale și-au atins deja maximul de potențial, din ceea ce puteau ele să ofere pentru economia românească. Aveți de gând ca, din 2023, sau, poate, chiar mai devreme, să renunțați la anumite facilități fiscale cum ar fi cei din zona IT, construcții sau agricultură?    

Nicolae-Ionel Ciucă: Vă rog să ne dați voie să finalizăm analizele.

Reporter: Nivelul de taxare al capitalului s-ar putea modifica? Tot Marcel Ciolacu vorbea despre un echilibru între taxarea muncii românilor și a capitalului. Am putea să vedem modificări de taxe pe care le plătesc firmele în acest moment?

Nicolae-Ionel Ciucă: Nu este vorba despre modificarea taxelor la companii. Tocmai am discutat și am afirmat că, în acest moment, în care am putut să vedem că măsurile economice luate, de sprijin a investițiilor, contribuie la menținerea echilibrului economic și chiar la o creștere economică substanțială în primul trimestru, față de trimestrul precedent și față de perioada similară a anului trecut, nu cred că ar fi o bună practică la nivelul guvernului să modificăm sistemul de taxare al companiilor. Sunt alte măsuri fiscale la care specialiștii în domeniu lucrează și pe care sunt convins că le vor aduce și le vor prezenta coaliției , după care, în momentul în care în interiorul coaliției, vom analiza și vom lua o decizie, o vom prezenta public.

Reporter: Social-democrații vorbesc despre o nouă taxă de solidaritate.

Nicolae-Ionel Ciucă: Luăm o decizie în coaliție și vom comunica.

Sursa: