Galerie foto

Intervenția premierului Nicolae-Ionel Ciucă la dezbaterea „Europa începe în Transilvania: democrație, educație și tineret. Ce urmează după Conferința despre Viitorul Europei?”

[Check against delivery]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Hristos a înviat! Bine v-am găsit! Domnule președinte al Comitetului European al Regiunilor, domnule primar, doamnelor și domnilor europarlamentari, parlamentari, reprezentanți ai autorităților locale, dragi tineri, mă bucur foarte mult și le mulțumesc, pentru invitație, domnului primar și celor care s-au ocupat nemijlocit pentru organizarea acestui eveniment și, de asemenea, mă bucur foarte mult să văd că în sală sunt invitați aleși ai orașelor și comunelor din România, nu doar dintr-un singur partid politic, ci din partidele politice care reprezintă coaliția de astăzi, coaliția de guvernare, ceea ce înseamnă că funcționăm cât se poate de bine nu numai la nivel central, cât și la nivel local.

Este adevărat, cu puțin timp în urmă m-am despărțit de premierul Portugaliei, domnul António Costa, care, la rândul lui, știam de la domnia sa că a fost primar al Lisabonei. Am povestit un pic ce activități desfășurăm și m-am bucurat să aflu aici că a fost membru al Comitetului European al Regiunilor.

Dar nu despre asta doresc să vorbesc, ci despre faptul că am încheiat o activitate bilaterală foarte importantă, legată de contextul de securitate. Și nu putem să vorbim despre viitorul tinerilor fără să vorbim, măcar un pic, despre ceea ce trebuie să avem în vedere atunci când discutăm și analizăm valorile europene pe care tinerii noștri trebuie să le promoveze, la care tinerii noștri trebuie să fie parte nemijlocită în promovarea lor, așa cum spuneam, în acest context în care valorile în sine, valorile democrației, valorile libertății, valorile statului de drept sunt puse la mare încercare și disputate nu la masa dialogului, ci prin forță, prin forța armelor, ceea ce în continuare, ceea ce în continuare folosim, și folosesc și acest prilej pentru a condamna ferm și a vorbi despre măsurile pe care guvernele, Uniunea Europeană, Alianța Nord-Atlantică le iau astfel încât să putem să ne asigurăm securitatea spațiului euroatlantic, securitatea Uniunii Europene și siguranța cetățenilor noștri. Și vrem ca tinerii să poată să se gândească și să participe la tot ceea ce înseamnă dezvoltarea locală, dezvoltarea națională, dezvoltarea europeană, în libertate și siguranță.

Evenimentul de la Cluj este cât se poate de important, iar eu am venit cu mare plăcere fără să fac un efort, domnule primar, pentru că mi-am dorit, v-am promis de dinainte să fi știut de această vizită și v-am promis că vin, pentru că practic, se desfășoară după o activitate similară, pe care am desfășurat-o în București. Am participat, de asemenea, la început cu un pic de emoții, că nu tot timpul te întâlnești cu tinerii și ai ocazia să poți să vorbești cu ei și să interacționezi și să îi vezi care le sunt preocupările, să afli de la ei ce și-ar dori, iar prezența de astăzi este una care vine și pune un pic de consistență în demersurile pe care noi le facem, la nivelul Guvernului, în preocupările legate de ceea ce trebuie să oferim tinerilor. Nu am zis putem, pentru că, de fiecare dată, avem potențial și putem să facem mai mult, nu de fiecare facem pe măsura așteptărilor lor și atunci trebuie să vedem ce trebuie să facem. Și așa cum au zis și domnul președinte al Comitetului European și domnul primar, trebuie să analizăm acest ansamblu de instrumente, să facem în așa fel încât să creăm acele mecanisme prin care instrumentele de la nivel local, național și european să poată să funcționeze, să ofere tinerilor, să ofere cetățenilor posibilitatea de a interacționa direct cu autoritățile și, în felul acesta, să putem să avem acel consens, acel liant între cetățean și autoritate, pentru a îndeplini obiectivele și a îndeplini așteptările pe care cetățenii, pe care tinerii le au de la noi.

Despre Cluj ce aş putea să spun decât ceea ce spuneți dumneavoastră, prin faptele dumneavoastră, prin realizările clujenilor, prin faptul că am marea bucurie, ca de fiecare dată când am întâlniri cu companii, cu diverși reprezentanți ai instituțiilor, alături de capitala țării, de București, nu cred că este vreuna în care să nu se amintească de Cluj. Chiar de curând am avut întâlnire cu o mare companie care a ținut să sublinieze că, în afara Statelor Unite, mai au un singur laborator de cercetare și inovare, într-o altă țară, la antipozi și al doilea este, ghiciți unde, la Cluj. Ca atare, bucuria a fost și e o mândrie când se poate de evidentă să afli că o companie atât de mare a găsit terenul fertil pentru inovare, pentru cercetare, pentru dezvoltare la Cluj.

Asta înseamnă, dincolo de potențialul local, resursa umană, resursa de tineri care sunt angajați, care sunt disponibili să își sacrifice timpul, să își pună în valoare creativitatea, să îşi pună în valoare inițiativa și să se angajeze în astfel de proiecte. Ceea ce desfășurăm astăzi este o activitate, i-aş spune, model, pentru că pe aceeaşi linie, în acelaşi loc avem laolaltă autoritățile locale, autoritățile naționale și autoritățile europene. Nu le-am pus în niciun fel de ierarhie, sunt pe aceeași linie, pentru că dialogul trebuie să se desfășoare de la același nivel, pentru a putea să avem același nivel de înțelegere și aceeași proiecție de dezvoltare viitoare pentru ceea ce ne dorim să facem. Tinerii de astăzi poate că nu sunt apreciați pe măsura valorii lor şi vă spun asta pentru că nu cu mult timp în urmă, pe 2 mai, când a fost Ziua Internaţională a Tineretului, am dat curs unei inițiative de a invita, alături de fiecare ministru, câte un tânăr și am avut un dialog cu ei, i-am rugat să rămână până la finalul ședinței de guvern. Am avut o ședință de guvern împreună cu tinerii și a fost cât se poate de provocator și pentru ei, dar mai ales pentru noi, și m-a determinat ca la final să îi rog să accepte ca, în formula în care sunt, să reprezinte guvernul de tineri dinapoia actualului guvern, cu responsabilitatea formală pe care o are, în sensul în care să putem să avem dialogul și să primim direct de la ei, rugându-i să se organizeze, dincolo de ceea ce am făcut noi la masa Guvernului și să primim tot ceea ce pot ei și consideră ei că ne este de folos la nivel guvernamental, să putem să punem în practică.

Despre tema conferinței – sunt elemente cât se poate de clare, digitalizare, inovare. Toate aceste tehnologii, toate aceste chestiuni nu mai sunt la voia întâmplării și la bunul plac al cuiva pentru punerea lor în aplicare. Ele sunt obligatorii, sunt, le-aș numi, niveluri de ambiție, standarde pe care suntem obligați să le realizăm, astfel încât să asigurăm competitivitatea, să putem să asigurăm conectivitatea mai facilă între cetățean și autorități, autorităților între ele și, de asemenea, la nivel european, pentru a asigura, așa cum spunea domnul președinte Tzitzikostas, un ansamblu de mecanisme prin care să asigurăm Europei un viitor așa cum tinerii și-l doresc. Deci, spuneam – și o spun de fiecare dată – că tot ceea ce facem noi nu este pentru noi. Ceea ce facem trebuie să fie pentru ei, pentru ca ei să poată să preia ștafeta mult mai ușor și să poată să dea mai mult dinamism și să poată să dea mai multă realitate atât deciziilor, cât și faptelor pe care vor să le realizeze, astfel încât să avem o societate mai dezvoltată, să reducem decalajul dintre noi și țările din vestul Europei și să realizăm, așa cum s-a realizat la Cluj, acest transfer de tehnologie, acest transfer de cunoaștere. Dar cred că, cel mai important, este că s-a realizat un transfer de care puțină lume vorbește: un transfer de ambiție. Acum, nu știu dacă este dinspre vest spre Cluj sau de la Cluj spre vest. Cert este că nivelul de ambiție din Cluj este unul care vă face fală, ne face fală nouă, ca români, şi eu mă bucur şi sunt onorat că participă astăzi la această activitate. Vă mulțumesc!

Sursa: Participarea premierului Nicolae-Ionel Ciucă la dialogul local cu cetățenii pe tema „Europa începe în Transilvania: democrație, educație și tineret. Ce urmează după Conferința despre Viitorul Europei?”