Persoanele care realizează munci de curăţenie sau asistenţă în casă – aşa zisele „empleadas de hogar” ar trebui încadrate la regimul general al asigurărilor sociale. Congresul Deputaţilor din Spania a aprobat în 15 septembrie, în unanimitate, propunerea făcută de PNV de a schimba regimul de cotizare pentru persoanele care lucrează în case, la curăţenie.

Solicitarea parlamentarilor basci este de a include aceste persoane, cunoscute sub numele „empleadas de hogar” (angajate casnice) în Regimul General al Asigurărilor Sociale, fapt care le-ar îmbunătăţi gradul de protecţie socială şi ar reduce nivelul economiei subterane din domeniul casnic.

Potrivit parlamentarilor basci, majoritatea angajatelor din mediul casnic lucrează în condiţii de muncă lamentabile, datorate faptului că nu există obligaţia de a se face un contract de muncă şi drept urmare nu pot fi depistate nerespectările înţelegerilor dintre cele două părţi.

Purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar basc, Olabarria a remarcat şi faptul că dintre femeile care lucrează în case 71% sunt de origine străină şi pest 50% dintre acestea lucrează fără contract.

Propunerea bascilor a fost aprobată, iar Guvernul va trebui să facă un studiu asupra situaţiei acestor muncitori şi să deruleze şi campanii de informare cu privire asupra drepturilor pe care le au. De asemenea, parlamentarii au cerut să se facă inspecţii în cadrul firmelor care se ocupă cu plasarea femeilor la curăţenie în case, pentru că ar exista „dubii şi denunţuri” referitor la activitatea unora dintre ele.

Iniţiatorii propunerii din Congresul Deputaţilor consideră de asemenea că nu este obligatoriu ca o angajată în casă să fie înregistrată la Asigurările Sociale dacă nu se depăşesc 18 ore de muncă pe săptămână, dar critică faptul că în cazul acestor persoane nu există un control în privinţa orelor de lucru, nu este prevăzut un salariu minim şi nu au dreptul la prestaţia socială în caz de şomaj.