Marți, 23 August 2022

COMUNICAT DE PRESĂ

Guvernul României își reconfirmă solidaritatea și se alătură inițiativelor menite să consolideze sprijinul comunității internaționale față de Ucraina. În acest sens, Palatul Victoria va fi iluminat în culorile drapelului ucrainean în data de 23 august, între orele 20.00 și 24.00, cu prilejul marcării Zilei Drapelului de Stat al Ucrainei, și în data de 24 august, între orele 20.00 și 24.00, cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei.

”Deși simbolic, gestul acesta confirmă o dată în plus sprijinul nostru față de poporul greu încercat al Ucrainei, iar prin măsurile concrete pe care le-am luat la nivel de autorități și prin mobilizarea emoționantă a numeroși români pentru a-i ajuta pe cetățenii ucraineni refugiați, România s-a poziționat ferm alături de Ucraina și împotriva agresiunii militare neprovocată, ilegală și irațională declanșată de Rusia.

Solidaritatea noastră cu Ucraina este motivată nu doar de apropierea geografică, ci și de valorile și principiile democrației pe care rezistența vecinilor noștri ucraineni le apără împotriva amenințării ruse. De mai bine de trei decenii, poporul ucrainean și-a luat soarta în propriile mâini, este dreptul său legitim de a-și decide mai departe viitorul și nimic nu justifică încercările Rusiei de a întoarce istoria prin forța armelor, sacrificând vieți și provocând distrugeri masive.

Vom sprijini în continuare Ucraina și le vom oferi găzduire oamenilor nevoiți să-și părăsească locurile natale din cauza războiului. De asemenea, pe fondul dificultăților generate de război în ceea ce privește transportul cerealelor din Ucraina către Europa, asigurăm logistica necesară pentru ca tranzitul acestora să se facă prin porturile de pe țărmul românesc al Mării Negre.

Cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Ucrainei și a Zilei Independenței Ucrainei, le doresc vecinilor noștri ucraineni perspective cât mai apropiate de pace.

La Mulți Ani, Ucraina!

La Mulți Ani, poporului ucrainean!”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Sursa: Palatul Victoria, iluminat în culorile drapelului Ucrainei în zilele de 23 și 24 august