Printre membri se numără întreprinderi multinaționale mari, IMM-uri, furnizori locali de formare și camere de comerț. Pactul este un element central al Agendei europene pentru competențe.

Acest lucru survine într-un moment crucial, în care dezvoltarea competențelor este mai importantă ca oricând în UE, pentru a le permite cetățenilor să valorifice la maximum tranziția verde și cea digitală și redresarea economică, precum și pentru a aborda deficitele de forță de muncă și pentru a sprijini competitivitatea întreprinderilor și creșterea durabilă. Aceasta înseamnă că recalificarea și perfecționarea profesională trebuie să devină o realitate pe teren. 

Statele membre au aprobat obiectivul social al Europei pentru 2030 de a ne asigura că cel puțin 60 % dintre adulți participă în fiecare an la cursuri de formare și și-au prezentat contribuțiile la acest obiectiv. Acest lucru este, de asemenea, important pentru atingerea obiectivului privind rata de ocupare a forței de muncă de cel puțin 78 % până în 2030.

În acest context, Pactul privind competențele oferă o platformă unică de cooperare ce reunește organizații publice și private care se angajează să propună oferte concrete de formare pentru lucrătorii din întreaga Europă; până în prezent, aceste organizații s-au angajat să contribuie la formarea a 6 milioane de persoane.

Comisia a propus ca anul 2023 să devină Anul european al competențelor, dând un nou impuls investițiilor în competențe în întreaga UE.

Pactul privind competențele după doi ani

Toate părțile interesate care aderă la pact semnează o cartă care definește principiile privind formarea de calitate, învățarea pe tot parcursul vieții și incluziunea. De la lansarea sa la 10 noiembrie 2020, Pactul privind competențele a mobilizat:

12 parteneriate europene la scară largă în materie de competențe în sectoare și ecosisteme industriale strategice. Împreună, aceste parteneriate s-au angajat să perfecționeze și să recalifice aproape 6 milioane de persoane în următorii ani, inclusiv în: sectorul digital: sunt vizate, printre altele, sprijinirea femeilor astfel încât ele să ocupe locuri de muncă în domeniul digital, existența a 20 de milioane de specialiști TIC în UE până în 2030, precum și sprijinirea obiectivului ca cel puțin 80 % dintre lucrători să aibă competențe digitale de bază, în conformitate cu obiectivele deceniului digital al UE.construcții: cel puțin 3 milioane de lucrători (reprezentând o pătrime din forța de muncă din UE) vor beneficia de cursuri de formare în următorii cinci ani.turism: 10 % din forța de muncă, adică aproximativ 1,3 milioane de lucrători, va dobândi noi competențe până în 2030, iar 6,5 milioane de lucrători (50 % din sector) vor primi acces la servicii de orientare profesională și sprijin specific.sectorul energiei din surse regenerabile offshore: atragerea a până la 54 000 de noi lucrători, în special tineri și femei, în primii cinci ani, punând accentul pe furnizarea de formare în materie de competențe. Persoanele aflate în funcții de conducere vor beneficia, de asemenea, de învățarea digitală pe tot parcursul vieții.industria aerospațială și de apărare: 200 000 de persoane care lucrează în prezent în sector vor beneficia de formare în fiecare an, iar 300 000 de persoane vor fi instruite pentru a intra în acest sector. Aceasta corespunde unei investiții publice și private de 1 miliard EUR în următorii zece ani.1 000 de membri individuali. Aceștia variază de la întreprinderi multinaționale mari la IMM-uri, furnizori locali de formare, camere de comerț, autorități regionale și reprezentanți ai patronatului și ai sindicatelor din toate statele membre și din multe regiuni europene. Exemple de angajamente ale unor membri individuali: Federația Europeană de Sudură va forma 100 000 de lucrători în domeniul imprimării 3D până în 2030.Societatea de software SAP va organiza cursuri pentru 200 000 de cursanți din UE pe o perioadă de doi ani.Universitatea din Tesalia va dezvolta 40 de cursuri de formare și va forma 700 de profesioniști.Yrkesnämnden för Film och TV din Suedia, care reprezintă sectorul cinematografiei și al televiziunii din această țară, a elaborat o metodă de validare în patru etape pentru studenți, pentru a-i ajuta să își coreleze calificările cu posturile de început de carieră din domeniul cinematografiei.Context

Pactul privind competențele, lansat la 10 noiembrie 2020, reunește întreprinderi, lucrători, autorități locale, parteneri sociali, furnizori de formare și servicii de ocupare a forței de muncă pentru a identifica competențele necesare și pentru a-și asuma angajamente de recalificare a lucrătorilor, de preferință prin reunirea eforturilor în cadrul unui parteneriat, prin abordarea nevoilor forței de muncă, prin sprijinirea tranziției verzi și a celei digitale, precum și prin strategii de creștere locale și regionale.

Până în prezent, 1 000 de organizații au aderat la Pactul privind competențele, iar 12 parteneriate la scară largă s-au angajat să contribuie la perfecționarea a 6 milioane de persoane. Cel de-al 1 000-lea membru se va alătura în mod oficial pactului în cadrul unei sesiuni speciale privind Pactul privind competențele în cadrul Forumului european privind drepturile sociale și ocuparea forței de muncă din 16 noiembrie.

Pactul privind competențele este una dintre acțiunile emblematice din cadrul Agendei europene pentru competențe, adoptată în iulie 2020. Privind în perspectivă, Comisia va dezvolta în continuare Pactul privind competențele, inclusiv dimensiunea lui regională, în special prin promovarea și stabilirea de parteneriate regionale în materie de competențe, pentru a promova acțiuni eficace în materie de competențe pe teren.

Prin aderarea la pact, părțile interesate au acces la rețele, cunoștințe și platforme de resurse. De asemenea, Comisia oferă informații și orientări cu privire la finanțarea din partea UE și la programele de dezvoltare a competențelor. Pe lângă finanțarea disponibilă în cadrul REACT-UE, al Fondului social european Plus (FSE+) și al altor programe relevante din cadrul financiar multianual (2021-2027), perfecționarea și recalificarea reprezintă una dintre prioritățile de investiții emblematice ale Mecanismului de redresare și reziliență.

Pentru informații suplimentare

Site-ul Pactului privind competențele 

Formular pentru partenerii interesați să adere la Pactul privind competențele

Forumul european privind drepturile sociale și ocuparea forței de muncă (înregistrare în vederea participării)

Sursa: Odată cu aniversarea a doi ani de existență, Pactul privind competențele se extinde la 1 000 de membri