Mariana Achim se bucură de un nou succes în cariera sa, care a prins avânt după 20 de ani în Spania, unde este solicitată de tot mai mulți regizori de teatru și film.

Românca are un rol important în spectacolul „Reality Cabaret Show”, care a avut premiera în luna februarie și se mai poate vedea doar în 22 și 30 martie, la Teatros Luchana din Madrid.

Jeny, personajul său, este maestrul de ceremonii al unui show de cabaret care caută artiști fără talent. Comedia, scrisă și regizată de Arantxa Vela, este rezultatul unui atelier în cadrul căruia rolul principal îl avea o altă actriță.

Aceasta a primit, însă, un rol într-o altă producție și a prezentat-o echipei pe Mariana Achim.

Trebuie să recunosc că este a patra piesă de teatru în care joc aici, în Spania și, chiar dacă am participat în filme, pot să spun că legătura care se stabilește cu publicul este mult mai puternică”, ne-a spus actrița româncă Marian Achim, înainte de una din reprezentațiile „Reality Cabaret Show”.

Românca a jucat în mai multe seriale TV de succes în Spania și acum are șansa să realizeze un rol într-o comedie spumoasă, acompaniată de o trupă de actori cu talent, care o apreciază.

Videobook – Mariana Achim

Videobook oficial actriz Mariana Achim from Mariana Achim on Vimeo.

Am fost acceptată de colegii din teatru și cred că au nevoie tot mai des de actori români pentru astfel de roluri”, ne-a mai spus românca, distribuită și în seriale de mare succes în Spania, precum „La que se avecina”.

Spectacolul de la Teatros Luchana este o critică la adresa societății care strâmbă din nas atunci când vede programele TV de tip reality-show și de aceea regizoarea a dorit să le ofere „un pic de demnitate” participanților.


Acești oameni caută un pic de emoție în viața lor și să devină cunoscuți, ceea ce pe realizatoarea spectacolului o înduioșează. Pe spectactor însă îl face să râdă chiar cu lacrimi, de la început până la sfârșit, deoarece textul și interpretarea sunt cu adevărat comice.

„Pentru echipa acestui spectacol, Mariana Achim a fost un noroc, dar și o bucurie, pentru că textul a fost adaptat pentru Jeny, personajul Marianei, o nesuferită pe care aceasta o joacă foarte bine”, ne-a spus Arantxa Vela.

Mariana Achim ne-a spus că se simte minunat pe scenă și așteaptă ca în public să regăsească și spectatori români. Pentru ei a introdus câteva cuvinte în limba română și ne-a mărturisit că experiența de a juca pe scenă și a simți direct reacțiile sălii este unică.

Nu ratați spectacolul Reality Cabaret Show, îl mai puteți vedea până la finalul lunii martie, vinerea, de la ora 22:15.

Biletele se pot achiziționa pe Atrapalo.