O fată în vârstă de 12 ani, din România, a devenit cea mai tânără alpinistă care a atins vârful Aconcagua, din America de Sud, cu o altitudine de 6960 de metri.

Dor Geta Popescu are doar 12 ani și 8 luni și deține recordul de cea mai tânără alpinistă care urcă pe acest vârf, de sâmbăta trecută, când a ajuns pe la 6960 de metri altitudine.

Tânăra a reușit această performanță în cadrul unei expediții organizate de clubul de alpinism din care face parte în România.

„Este un munte excelent, o urcare perfectă: ritm, efort și reușită! În ziua în care am ajuns pe vârf a fost așa cum mă așteptam: o urcare lungă, cu mult vânt, frig și foarte grea la final. M-am mișcat bine și chiar dacă eram cea mai tânără din echipă mi-am impus un ritm bun. Este un record mondial pentru vârsta mea!”, a spus tânăra alpinista româncă, potrivit presei argentiniene, după ce a reușit să urce pe cel mai înalt vârf din lume, după Himalaya.

Dor Geta reprezintă România în expediții de alpinism de la 10 ani și acesta este al cincilea record mondial, după ce a reușit același lucru pe alte vârfuri din lume: Ararat, Damavand, Sabalan și Ojos del Salado.

Românca își propune să continue expedițiile în America de Nord și Australia, unde vrea să urce pe cei mai înalți masivi muntoși.