Alegerile europene nu mai provoacă „senzație” nici în România, dar nici în Spania. Candidații marilor partide profită acum de apatia și dezinteresul electoratului ca să aibă o campanie liniștită, fără emoții și cu dezbateri soft despre idealuri în care nu cred nici ei.

Sunt convinși că până la urmă vor ajunge în Parlamentul European, undeva mai sus sau mai jos pe scara ierarhică a familiilor politice.
Excepție fac europeiștii și euroscepticii, care se zbat să atragă atenția alegătorilor și care vor alte soluții după o criză care a lăsat o Europă îngenuncheată de șomaj și de lipsa de solidaritate dintre Nord și Sud.
Nimeni nu pare să se sinchisească de faptul că rolul istoric al Europei pe plan mondial începe să devină secundar, iar criza geopolitică care se coace în Est ne dezvăluie din nou șovăiala tipică a Occidentului, preocupat mai mult de propriile economii decât de principiile universale care stau la baza Uniunii Europene.
Se prevede o participare slabă la alegerile de duminică, tocmai când Europa se străduiește să răzbată din cataclismul financiar care a zguduit încrederea în eficiența economiei europene.
Și asta chiar dacă 80% din ceea ce trebuie să facem zilnic ni se dictează de la Bruxelles sau de la Strasbourg, Europa ni se pare în continuare o joacă în care nu există nici o miză folositoare. Ne place să fluturăm steluțele UE, dar nu credem încă în ele. Ne simțim europeni, însă ne lipsește coeziunea, motivația.
Nu vreau să cred că națiunile se formează doar prin războaie, pentru că destinul Europei este să devină o oază de pace și de înțelepciune într-o lume în care nedreptatea și sărăcia marchează viața indivizilor și pe cea a popoarelor.
Avem nevoie de Europa, chiar dacă uneori ne plângem de ea, de instituțiile ei și de politicienii care încă nu au înțeles ce vor cetățenii. Mulți dintre candidații la alegerile europene, în special cei de la marile partide, merg în Europa cu mâna întinsă și se aruncă în bătălie doar ca să apere interesele naționale.
Alegerile europene nu provoacă încă acea „senzație”, tocmai pentru că politica europeană continuă să fie o încercare mult prea grea și prea serioasă pentru partidele istorice, blocate în discursul regional, naționalist, motivate doar de voturile din țara de origine.
Conștiința europeană va deveni o realitate atunci când politicienii vor fi suficient de școliți și de europeni ca să-i mobilizeze pe cetățenii care așteaptă de mult să trăiască într-o Europă a egalității și fraternității.
Nu este un moment bun pentru dezinteres, mai ales acum când Europa merge pe sârmă și nu are voie nici să cadă, dar nici să se oprească. Pentru că, vrem sau nu, Europa este cel mai îndrăzneț proiect politic al omenirii și este o șansă pe care nu avem dreptul să o ratăm, de dragul generațiilor viitoare.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}