Fabrica de la Jucu se inchide definitiv in 2011, confirma si Nokia intr-un comunicat oficial. Informatia a fost publicata de HotNews.ro si alte publicatii locale pe baza unor surse din companie. Comunicatul Nokia arata ca inchiderea fabricii din Jucu va afecta 2.200 de oameni. Compania motiveaza inchiderea prin nevoia de „optimizare a proceselor de productie, care va da prioritate fabricilor din Asia ce ofera beneficii mai mari, din punct de vedere al proximitatii si capacitatilor de productie”.

Potrivit StirideCluj.ro, angajatii au fost sunati miercuri sa se prezinte la locul de munca joi, de la ora 07:50. „Nimeni nu stie despre ce este vorba si de ce ne-au chemat la aceasta intalnire. Trebuie sa fim acolo la ora 7.50. Am auzit ca este un cort imens in spatele fabricii, ferit bine de ochii de afara, unde va avea loc sedinta cu cei din conducerea Nokia Europa”, a declarat unul dintre angajatii care a dorit sa isi pastreze anonimatul.

Citeste mai multe pe Hotnews.ro