Românii din regiunea Salamanca au sărbătorit deja Ziua Națională a României în cadrul unui spectacol de folclor organizat la sala Auditorio Calatrava din oraș.

Peste 500 de români cu steaguri tricolore în mâini au cântat „Noi suntem români” în auditoriul Calatrava, de la Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Salamanca, Spania. Între spectatori și artiștii de pe scenă s-a stabilit un adevărat dialog. Într-o atmosferă vibrantă, românii, cu lacrimi în ochi de dor de țară, au încins hora mare”, informează pe pagina web Institutul Eudoxiu Hurmuzachi, unul dintre organizatori, alături de Institutul Cultural Român.

Peste 500 de români au participat la un spectacol susținut de Dinu Iancu Sălăjanu, Ștefania Rareș, Elisabeta Turcu-Juverdeanu, Ilie Caraș și artiști locali în Salamanca.

Evenimentul a avut loc duminică, 27 noiembrie 2016 și a fost pentru prima oară când a fost organizată o asemenea manifestare în zona Salamanca.

„Noi românii, chiar dacă suntem departe de locurile natale, purtăm cu noi dorul și dragostea de țară. Păstrăm în ființa noastră un cult pentru actul de cultură și întreaga noastră spiritualitate se bazează pe acesta” a afirmat domnul Nicolae Brînzea, director general adjunct IEH, potrivit paginii web a instituției.

La eveniment au fost prezenți Vicarul General al Arhidiecezei Romano-Catolice din Salamanca și reprezentanți ai autorităților publice locale.

Preotul Emanuel Cojocaru al Parohiei Ortodoxe Române din Salamanca a adresat mulțumiri doamnei Maria Ligor, ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe a Spaniei și Portugaliei și celorlați preoți din zona Salamanca pentru sprijinul acordat.


Partenerii IEH și ICR în organizarea acestei acțiuni sunt Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei și Parohia Ortodoxă Română din Salamanca.