Este foarte greu să mai recunoşti în ziua de astăzi că vreodată ai crezut într-un proiect politic pentru România. La ora actuală, România şi românii trăiesc o altă realitate, spre deosebire de cea care li se descria cu doar jumătate de an înainte.

Dintr-o dată, salvatorul României şi eliberatorul societăţii româneşti de sub jugul sistemului ticăloşit a devenit cea mai urâtă persoană din România. Traian Băsescu, însă, nu are nici o vină pentru că a ajuns a doua oară preşedintele României, aşa cum nici cei care l-au votat nu sunt vinovaţi decât de ingenuitate. La fel cum nici Hitler nu a omorât atâţia oameni singur! Deşi Băsescu este actorul care joacă mai multe roluri pe scena reală a României, negru pe alb el este doar preşedintele şi atunci când îi convine va lăsa să cadă vina pe guvernul pe care l-a înlocuit de atâtea ori în ochii poporului, ca o reîncarnare a unui Vlad Ţepeş, aşa cum există numai în mentalul colectivului ignorant.

Astăzi, însă, un lucru este cert. Băsescu şi ai lui pot fi acuzaţi de incompetenţă şi de iresponsabilitate, pentru că s-au trezit peste noapte că FMI-ul, care anul trecut le dădea bani de salarii, acum cere reforme sau, mai bine spus, vrea banii înapoi. O instituţie de credit cum este FMI-ul nu poate împrumuta bani la nesfârşit şi nu poate finanţa beţii electorale şi guvernări fără strategii economice realiste.

Reacţia lui Băsescu la aflarea faptului că FMI nu va mai da bani a fost la fel de pripită şi iresponsabilă, ca şi nepăsarea totală de până atunci. Decizia brutală de a tăia din salarii, pensii, alocaţii şi ajutoare de şomaj fără a avea un studiu de impact măcar, nu dovedeşte decât că România se află deja în groapa datoriilor. După 3 ani de campanii electorale şi minciuni strategice, timp în care economia era ca ruda mai săracă a candidaţilor, România se află şi trebuie să o recunoaştem cu toţii, mai rău decât pe vremea Împuşcatului. Niciodată nu mi se va părea normal să regretăm o epocă de dictatură, dar cu toate lipsurile de atunci, mulţi dintre părinţii noştri trăiesc astăzi coşmarul sărăciei într-o ţară coruptă până la os şi nostalgia după un loc sigur de muncă şi un salariu decent îi întoarce pe mulţi cu gândul la comunism.

Din ’90, România a pierdut două lucruri esenţiale: economia şi mândria naţională. La ora actuală, puţini mai sunt acei români care recunosc fără jenă de unde provin. La Madrid, mulţi sunt cei care iau ziarul românesc şi-l ascund repede în geantă ca să-l citească acasă. După 20 de „succesuri” în care am fost guvernaţi de oameni precum Traian Băsescu, unul dintre cei mai longevivi bugetari cu trecut comunist, românii şi-au pierdut respectul de sine şi nu mai cred într-o revenire. Starea aceasta nu are nici o legătură cu Mioriţa sau cu presupusa atitudine sinucigasă a ciobănaşului, care de altfel perpetuează mitul dacic al sacrificiului către Zamolxe. Chiar dacă pare o vorbă prea mare, românii de astăzi şi-au pierdut mentalitatea de învingători. Ca popor şi ca oameni nici englezii şi nici americanii sau spaniolii nu au nimic în plus faţă de noi, decât acest avantaj al respectului de sine.

De asemenea, nu sunt puţini cei care ridică prea mult în slăvi apartenenţa la poporul român, precum nici cei care-l dispreţuiesc nu sunt de neglijat. Din păcate, însă, restul cetăţenilor, cei care trăiesc fără percepţia continuă că sunt români, sunt total lipsiţi de motivaţie. Şi e greu să ceri motivaţii într-o ţară în care corupţia şi furtul de la stat s-au infiltrat în ADN-ul cetăţeanului. Încă de pe vremea lui Ceauşescu toată lumea fura de la Stat pentru că acesta le luase totul, dar acum Statul însuşi a fost furat de o clasă politică care provine, de altfel, din rândul aceloraşi cetăţeni, ignoranţi şi neatenţi la ce fac aleşii cu banii lor.

Este inadmisibil ca la 20 de ani de la mătrăşirea sa, Ceauşescu să fie cel mai evocat conducător al minunatei patrii! De aceea, îmi păstrez convingerea că dacă Ceauşescu nu era împuşcat era reales preşedinte. Şi văzând ce se întâmplă astăzi, poate că nu era o idee rea! Ceauşescu măcar avea scuza nebuniei.