Polițiștii spanioli au prins în flagrant 10 români, dintre care 8 sunt minori, în timp ce furau un telefon mobil dintr-un magazin din centrul Madridului.

Operațiunea a fost organizată după ce grupul a reușit să fure, în decurs de două luni, 24 de telefoane în valoare de 23.000 de euro. Surse citate de Europa Press precizează că este vorba despre magazinul Apple din centrul Madridului.

Anchetatorii și-au dat seama că hoții foloseau un mod de operare foarte bine pus la punct și le-au pregătit o capcană în timp ce voiau să sustragă un telefon în valoare de 900 de euro.

Grupul intra în magazinul din Puerta del Sol și atrăgea atenția angajaților și gardienilor asupra unui loc anume.

Între timp câțiva dintre hoți își foloseau dinții și mușcau la propriu cablurile de securitate ale terminalelor.

După aceea smulgeau telefonul din vitrină îl pasau de la unii la alții, în așa fel încât nu se știa cine îl avea. În timpul vânzolelii, hoții reușeau să scoată telefoanele din magazin fără să fie prinși cu ele asupra lor.

Judecătorul care a anchetat cazul nu a putut însă decât să stabilească un ordin de interzicere pentru doi dintre acuzați care nu se mai pot apropia la mai puțin de 100 de metri de magazin.