Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat miercuri portalul electronic e-VIZA, destinat cetăţenilor străini care doresc să obţină o viză de intrare în România.

Prezent la evenimentul de lansare, Sorin Moise, secretar general al MAE, a declarat că proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013 şi a costat, fără TVA, 16.690.750, 84 lei, din care 85% din Fondul Social European şi 15% din bugetul de stat.
Moise a arătat că prin acest portal solicitanţii de viză străini vor putea iniţia procedura de obţinere a vizelor de oriunde s-ar afla utilizând internetul.
„Acest lucru va însemna o scurtare substanţială a timpului de procesare a vizelor şi a timpului pe care un cetăţean străin îl va petrece în această procedură. Proiectul vine în întâmpinarea dorinţei statului român de a se integra într-un sistem modern şi permite obţinerea pentru statul român pe termen mediu şi lung a unor avantaje evidente în plan economic având în vedere interesul pe care cetăţenii străini sperăm că îl vor avea în accesarea acestui tip de proiect. Ne gândim aici în special la faptul că vom atrage mai mulţi turişti străini, investitori străini, studenţi străini prin intermediul şi acestui instrument modern de obţinere a unei vize de intrare în România”, a afirmat Sorin Moise.
El a mai spus că MAE derulează în paralel şi un proiect destinat cetăţenilor români prin care aceştia vor putea accesa în mod rapid un call center general, reducându-se astfel timpii de aşteptare.
Moise a precizat că proiectul e-VIZA s-a desfăşurat pe o perioadă de 7 luni, octombrie 2013 – aprilie 2014, şi s-a finalizat în termenul prevăzut în contract.
Pe de altă parte, Cristian Iovănuţ, reprezentantul consorţiului de firme care au lucrat la acest proiect, a precizat că portalul va fi disponibil începând cu 17 aprilie. El a explicat că site-ul are două zone principale: una de informare şi una de procesare a solicitărilor de viză.
Potrivit MAE, obiectivul principal al portalului e-VIZA este de a asigura acces egal şi echitabil tuturor solicitanţilor, de a creşte eficienţa procesului de acordare a vizelor, precum şi confortul solicitanţilor. MAE precizează însă că sistemul e-VIZA nu gestionează efectiv cererile de viză pentru România – aceasta fiind responsabilitatea actualului sistem de acordare a vizelor, SNIV -, ci joacă doar rolul de interfaţă electronică între SNIV şi utilizatorii solicitanţi de viză.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}