Duminică, 03 Aprilie 2022

”Jandarmeria Română împlinește astăzi 172 de ani de la întemeierea sa, timp în care această structură, componentă militară a Ministerului Afacerilor Interne, a trecut prin numeroase transformări și procese de modernizare, primind permanent atribuții și misiuni noi pentru a face față provocărilor la adresa ordinii publice care apar odată cu schimbările petrecute în societatea românească.

Împreună cu celelalte instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeria Română este direct implicată în garantarea siguranței cetățeanului, prin atribuțiile care îi revin în ceea ce privește apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, apărarea proprietății publice și private, prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor încălcări ale legilor în vigoare, protecția instituțiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism. Prin aceste atribuții puse în slujba binelui public, instituția Jandarmeriei trebuie să se ridice la înălțimea misiunii care i-a fost încredințată, dar și la nivelul așteptărilor cetățenilor de bună-credință.

Am toată încrederea că procesul actual de reconstrucție a prestigiului instituțional al Jandarmeriei Române va continua și că prin modul în care își va îndeplini misiunea va demonstra că este o instituție profesionistă, credibilă și mereu de partea binelui public. Recunoașterea și aprecierea de care jandarmii români se bucură în cadrul misiunilor de cooperare în plan internațional, bunele exemple ale multor jandarmi în misiunile lor, empatia de care dau dovadă în multe situații,  îmi dau motive să îi apreciez pentru tot ceea ce fac.

Urez succes Jandarmeriei Române în îndeplinirea atribuțiilor sale în plan intern și în misiunile de cooperare internațională la care participă. Succes, de asemenea, în mandatul la președinția Comitetului Interministerial de Nivel Înalt al Forței de Jandarmerie Europene (EUROGENDFOR), pe care România îl exercită anul acesta prin intermediul Jandarmeriei Române și MAE.

La mulți ani, Jandarmeriei Române, tuturor doamnelor și domnilor jandarmi!”

Nicolae-Ionel Ciucă,

Prim-ministru al României

Sursa: Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române