Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a efectuat, în perioada 1- 4 august 2022, o deplasare în Statele Unite ale Americii, prilej cu care a participat la dezbaterea generală a Conferinței de Evaluare a Tratatului privind Neproliferarea Armelor Nucleare (NPT), desfășurată la New York. De asemenea, secretarul de stat Iulian Fota a avut o serie de consultări cu partenerii americani, în Washington DC.

În discursul susținut la Conferința de Evaluare a NPT, secretarul de stat din cadrul MAE a reiterat angajamentul ferm al României pentru implementarea Tratatului privind Neproliferarea Armelor Nucleare, fundamentul regimului global de dezarmare și neproliferare nucleară și cadrul esențial pentru promovarea utilizării pașnice a energiei nucleare. Oficialul român a subliniat, totodată, importanța egală a celor trei piloni fundamentali ai NPT: dezarmarea, neproliferarea și utilizarea pașnică a energiei nucleare. În acest sens, a arătat că România sprijină toate eforturile pentru menținerea relevanței Tratatului și pentru desfășurarea cu succes a Conferinței de Evaluare, care are loc într-un context marcat de amenințări critice pentru stabilitatea și securitatea internațională, îndeosebi agresiunea militară ilegală, neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei.

Astfel, oficialul român a condamnat și cu această ocazie agresiunea rusă, în special retorica agresivă pe palier nuclear și a evidențiat impactul profund al acesteia asupra celor trei piloni ai NPT. A reiterat apelul către Federația Rusă de a înceta imediat acțiunea militară, de a se retrage din arealul centralei nucleare din Zaporizhzhya și de a-și respecta angajamentele asumate la nivel internațional, inclusiv prin semnarea declarației liderilor celor cinci state nucleare, prin care s-a afirmat că un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie purtat niciodată.

Totodată, a fost reconfirmată poziția României cu privire la necesitatea continuării contracarării amenințărilor și provocărilor generate de statele care sfidează normele de drept internațional și standardele globale în domeniul nuclear. Secretarul de stat Iulian Fota a prezentat, de asemenea, modul responsabil în care România își îndeplinește angajamentele asumate, reflectat și în raportul național privind stadiul implementării Planului de Acțiune adoptat în cadrul Conferinței de Evaluare din 2010.

Un aspect notabil în desfășurarea Conferinței de Evaluare a NPT din acest an este că funcția de Secretar General al Conferinței a fost îndeplinită de diplomatul român Ioan Tudor, care conduce secția Arme de Distrugere în Masă, din cadrul Oficiului Organizației Națiunilor Unite pentru Dezarmare (UNODA).

În marja Conferinței de Evaluare a Tratatului privind Neproliferarea Armelor Nucleare de la New York, secretarul de stat pentru afaceri strategice a avut întrevederi cu omologii săi din Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Republica Socialistă Vietnam și Republica Kârgâză. Nu în ultimul rând, oficialul român a avut o discuție cu Bonnie Jenkins, Subsecretar de Stat pentru Controlul Armamentelor și Securitate Internațională în cadrul Departamentului de Stat din SUA. Întrevederile au prilejuit schimburi de opinii cu privire la situația actuală la nivel global a mecanismelor în domeniul dezarmării și neproliferării nucleare.

În continuarea vizitei în Statele Unite ale Americii, secretarul de stat pentru afaceri strategice a avut, în Washington DC, întrevederi cu Amanda Sloat, directorul general al Consiliului de Securitate Națională, cu Derek Chollet, consilier al Departamentului de Stat și cu Robin Dunnigan, adjunctul asistentului secretarului de stat pentru Europa Centrală și de Est. Subiectele principale abordate în discuțiile cu oficialii americani au vizat situația de securitate din zona Mării Negre și dezvoltarea continuă a cooperării bilaterale româno-americane. De asemenea, secretarul de stat a avut o întrevedere cu Jeanne Shaheen, președintele Subcomisiei pentru Europa și cooperarea regională de securitate din Comisia de relații externe a Senatului SUA. În acest context, oficialul român a mulțumit senatorului SUA pentru rolul foarte important în promovarea proiectului de lege privind securitatea Mării Negre.

 

Sursa: Vizita secretarului de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota în Statele Unite ale Americii