Captura audio

 

Bogdan Aurescu:  Trilaterala este o foarte bună ocazie de a discuta în acest format despre situația de securitate din Ucraina, în general despre perspectivele unei eventuale reluări a negocierilor de pace, despre condițiile în care se pot relua aceste negocieri și în ce măsură ele pot să ducă la un rezultat și, de asemenea, cum putem să sprijinim Ucraina în continuare. Am mai discutat la Trilaterală și despre pregătirea Summitului de la Madrid, despre noul Concept Strategic, despre obiectivul, pe care toate cele trei state îl împărtășesc, de a avea o decizie clară, fermă cu privire la consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic. Și, în acest context, am discutat și despre aderarea Suediei și Finlandei la Alianță, și în convorbirile pe care le-am avut în format trilateral, dar și în discuțiile pe care le-am avut în consultările bilaterale cu omologul meu turc. Am amintit despre discuțiile pe care le-am avut ieri cu omologii mei suedez și finlandez, despre deschiderea pe care aceștia o au față de găsirea de soluții la problemele ridicate de Turcia. Unele dintre ele sunt probleme cu privire la care Suedia și Finlanda au deschiderea necesară pentru a găsi soluții. Este un proces în curs, un proces de negociere care va continua și sunt, de principiu, unele rezultate pozitive, dar nu suntem încă acolo, adică există în continuare eforturi care trebuie să fie făcute de către ambele părți. Din perspectiva României, am exprimat susținerea puternică pentru politica “Ușilor Deschise”. Am arătat că aderarea celor două țări aduce un plus de securitate pentru Alianța Nord-Atlantică în ansamblul său și că o astfel de decizie a Alianței Nord-Atlantice, a Aliaților, care trebuie să fie o decizie consensuală, nu poate decât să sublinieze încă o dată unitatea pe care aliații trebuie să o arate, mai ales în contextul regional actual, care este marcat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Realizator: Vedeți posibilă rezolvarea problemelor rămase până la Summitul NATO?

Bogdan Aurescu: Nici colegii din Suedia și Finlanda, nici colegul turc nu au dorit să dea anumite perioade de timp în acest sens, dar sperăm ca o soluție să fie găsită cât mai curând, în așa fel încât să poată să fie declanșat formal procesul de negociere a aderării, de redactare a protocoalelor de aderare, în așa fel încât Suedia și Finlanda să poată să fie invitate nu doar cu statutul de parteneri ai Alianței Nord-Atlantice la Summitul din Spania, ci într-o calitate superioară – să spunem – aceea de candidat la aderare.

Realizator: A fost în discuție chestiunea transportului în Marea Neagră. Soluții concrete s-au conturat?

Bogdan Aurescu: Da, este o temă pe care am abordat-o atât în discuțiile trilaterale, cât și în discuțiile cu omologul meu turc, pentru că este o preocupare pe care o avem cu privire la facilitarea exportului de produse agricole, mai ales cereale, ucrainene către state terțe, pentru a evita agravarea unei crize alimentare, care se conturează din cauza Rusiei, care a blocat portul Odesa și, prin urmare, accesul acestor produse către statele terțe care le așteaptă. Am discutat despre diversele formule de sprijin, adică fiecare dintre țările noastre a făcut demersuri în acest sens în diverse formule, în diverse formate, cu diverși parteneri. Eu am prezentat demersurile făcute de România atât în plan bilateral, în relația cu Ucraina – adică facilitarea și liberalizarea transportului pentru transportatorii ucraineni pe teritoriul României, folosirea porturilor dunărene și, respectiv, a Portului Constanța, celelalte demersuri făcute în plan multilateral. Am căzut de acord să continuăm să acționăm împreună, să ne coordonăm, în așa fel încât să găsim formule pentru a crea un coridor de transport care poate să aibă mai multe rute, nu trebuie să ne raportăm doar la o singură modalitate de transport. Dar este clar că, din punct de vedere geografic, România este poate cel mai bine plasată, prin Portul Constanța, prin apropierea de strâmtorile Mării Negre, să faciliteze un astfel de transport, cu sprijinul și al altor state. Am discutat și despre situația minelor care plutesc în derivă prin Marea Neagră și este clar că trebuie să avem în vedere o protecție împotriva acestor mine pentru navele comerciale, care pot să transporte prin acest coridor grâne ucrainene. Deci există o preocupare și un nivel de coordonare a demersurilor noastre. Sperăm ca aceste eforturi să dea rezultate.

Realizator: Polonia a fost una din primele victime ale șantajului rusesc cu energie. Ați discutat și această temă, mai ales când multă lume se uită spre Turcia ca o posibilă nouă rută de transport de combustibil fosil, de gaze spre Europa?

Bogdan Aurescu: Nu am discutat în formatul trilateral, ci în discuția bilaterală cu omologul meu turc această chestiune, pentru că și Turcia este preocupată să sprijine eforturile de diversificare a surselor și a rutelor de transport, iar Turcia reprezintă, inclusiv pentru România, o cale de transport importantă pentru, de exemplu, gazul azer, în măsura în care vom reuși să achiziționăm gaz azer pentru România. Deci am discutat aceste elemente, am transmis mesajele pe care colegul meu, ministrul energiei, m-a rugat să le transmit către partea turcă. Prin urmare, suntem în contact cu partea turcă și pe acest subiect important. 

 

Sursa: Transcriptul interviului acordat de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu