Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a primit miercuri, 4 mai 2022, delegația Grupului pentru Relații Interparlamentare cu România din Parlamentul Republicii Lituania, condusă de Arvydas Pocius, președintele Grupului și fost Ambasador al Lituaniei în România, în perioada 2014-2019.

Secretarul de stat Daniela Gîtman a salutat agenda dinamică de contacte politice dintre România și Republica Lituania și a subliniat importanța dialogului pe linie parlamentară pentru consolidarea relațiilor bilaterale. Oficialul român a relevat similitudinea pozițiilor celor două țări pe teme importante europene și internaționale și a exprimat aprecierea pentru coordonarea eficientă româno-lituaniană în cadrul NATO și al formatelor de cooperare regională, precum Inițiativa celor Trei Mări și Formatul București 9 (B9).

Întrevederea a prilejuit un schimb aprofundat de opinii privind situația de securitate din regiunea Mării Negre, cu accent pe modalitățile de consolidare a  posturii NATO de apărare și descurajare pe Flancul Estic al Alianței. De asemenea, au fost abordate măsurile adoptate la nivel național și european pentru gestionarea situației refugiaților din Ucraina, precum și pentru acordarea de asistență Ucrainei și Republicii Moldova, în contextul provocărilor generate de agresiunea militară a Federației Ruse, inclusiv din perspectiva asigurării securității energetice a celor două state.

Cei doi interlocutori au reiterat importanța menținerii solidarității europene pentru implementarea pachetelor de sancțiuni la adresa Federației Ruse și a Republicii Belarus și au evidențiat sprijinul ferm pentru eforturile Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei de aderare la Uniunea Europeană.

 

Sursa: Primirea de către secretarul de stat Daniela Gîtman a delegației Grupului pentru Relații Interparlamentare cu România din Republica Lituania