Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit astăzi, 5 mai 2022, la București, pe Garry Kasparov, președintele Human Rights Foundation, fost campion mondial la șah și activist în domeniul drepturilor omului, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează în România.

În cadrul discuției a fost realizat un schimb aprofundat de evaluări cu privire la situația din regiune, în contextul agresiunii militare și invaziei ilegale, neprovocate și nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei și al necesității contracarării efectelor profund negative ale acesteia în plan securitar, economic și umanitar.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul ferm pentru promovarea drepturilor omului și a valorilor democratice, inclusiv ca bază pentru asigurarea păcii și securității internaționale. A reiterat condamnarea, în temenii cei mai fermi, a războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei și a făcut o prezentare a sprijinului umanitar acordat de România statului vecin și cetățenilor ucraineni refugiați în România, accentuând solidaritatea extraordinară de care a dat dovadă întreaga societate românească, respectiv a sprijinului pentru economia Ucrainei, greu încercată de efectele războiului.

La rândul său, Garry Kasparov a prezentat o serie de evaluări privind situația internă din Rusia și posibilele evoluții ale războiului declanșat de Rusia, evidențiind necesitatea întăririi sprijinului acordat Ucrainei de către întreaga comunitate internațională, pentru a rezista în fața agresiunii ruse. A evidențiat, totodată, activitatea depusă în scopul coagulării unei mișcări internaționale anti-război formate din reprezentanți marcanți ai emigrației ruse și a apreciat pozițiile României de sprijin pentru Ucraina și de condamnare a politicilor agresive ale Federației Ruse.

 

Sursa: Primirea de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a lui Garry Kasparov, președintele Human Rights Foundation