Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru a participat marți, 7 iunie 2022, la ceremonia de absolvire a celei de-a XVI-a ediții a cursurilor de diplomație și relații internaționale ale Complexului Educațional Laude-Reut. Festivitatea a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Externe, în prezența consilierului prezidențial Luminița Odobescu, a președintelui Complexului Educațional Laude-Reut, Tova Ben Nun-Cherbis, alături de profesori, elevi, absolvenți și alți invitați speciali. De asemenea, David Saranga, ambasadorul Statului Israel la București, a transmis absolvenților, în format video, mesajul său de felicitare.

În intervenția sa, secretarul de stat a felicitat conducerea și profesorii instituției pentru constanța formării unor serii succesive de elevi în domeniul relațiilor internaționale și a apreciat dedicația, seriozitatea și interesul cu care tinerii absolvenți au aprofundat domeniul. A evidențiat tradiția bunei colaborări și sprijinul constant acordat de către Ministerul Afacerilor Externe proiectelor și cursurilor Complexului Educațional Laude-Reut, inclusiv a conferințelor anuale 2Day Ambassador, menționând totodată implicarea diplomației române în susținerea calității profesionale și științifice, precum și a performanței în educație.

Reprezentantul MAE a adus în discuție programele ce urmăresc o educație incluzivă și de calitate, în acord cu prioritățile sistemului educativ din România și în spiritul Agendei ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă, precum și al obiectivelor de reformă, eficientizare și investiție, în cadrul strategic european de cooperare în domeniul educației aferent perioadei 2021 – 2030. Totodată, a subliniat importanța evenimentelor internaționale majore ale anului 2022 din domeniul educației, în special a Summit-ului dedicat Transformării Educației care va avea loc în septembrie la New York, în cadrul căruia România va co-prezida linia de acțiune dedicată profesorilor.

De asemenea, secretarul de stat Janina Sitaru a invocat necesitatea implicarii tinerilor în politicile publice, evidențiind rolul esențial pe care educația de calitate îl joacă în formarea generațiilor viitoare, ce reprezintă vectori-cheie în construirea unui viitor durabil și consolidarea valorilor democratice. 

Evenimentul a inclus un segment dedicat memoriei ambasadorului Mihnea Constantinescu, prezentarea volumului colectiv „Memoria Holocaustului”, cea de-a doua parte a trilogiei „Mihnea Constantinescu – Emblematic România”, în prezența membrilor familiei și a reprezentanților Fundației Ambasador Mihnea Constantinescu.

 

Sursa: Participarea secretarului de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru la ceremonia de absolvire a cursurilor de diplomație și relații internaționale ale Complexului Educaţional Laude-Reut