Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a participat duminică, 19 iunie 2022, la cea de-a noua reuniune a Consiliului de Asociere UE-Egipt, care a avut loc la Luxemburg.

Evenimentul a fost prezidat de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinte al Comisiei Europene (ÎR/VP), Josep Borrell, respectiv de ministrul afacerilor externe al Republicii Arabe Egipt, Sameh Shoukry. Au mai participat miniștrii afacerilor externe din Republica Elenă, Nikos Dendias, și Republica Cipru, Ioannis Kasoulides, comisarul european pentru vecinătate, Olivér Várhely, precum și reprezentanţi ai statelor membre ale UE și instituțiilor europene.

Participanții la reuniune au analizat stadiul relaţiei bilaterale UE-Egipt și au reafirmat angajamentul comun pentru aprofundarea cooperării în domenii de interes comun, care să conducă la dezvoltarea unor raporturi politice de natură strategică, bazată pe priorități care vizează securitatea, reziliența, modernizarea și prosperitatea. Din această perspectivă, în cadrul reuniunii au fost adoptate Priorităţile Parteneriatului UE-Egipt pentru 2021-2027, document care va reprezenta cadrul politic pentru cooperarea bilaterală UE-Egipt în următorii ani.

Secretarul de stat Daniela Gîtman a evidențiat relevanța celei de-a noua reuniuni a Consiliului de Asociere UE-Egipt în contextul importanței strategice a Vecinătăţii Sudice, sens în care a subliniat rolul cheie jucat de R.A. Egipt în regiune şi necesitatea dezvoltării unei relații bilaterale solide, strategice. A menţionat angajamentul comun pentru valorile universale ale democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului. A salutat adoptarea Priorităţilor Parteneriatului, un document modern şi ambiţios care va ghida relaţia UE-Egipt până în anul 2027.

Oficialul român a subliniat preocuparea față de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei şi importanţa coordonării apropiate între parteneri, în favoarea respectării dreptului internaţional şi a ordinii globale bazate pe reguli. În acest context, a evidențiat importanța unei abordări coordonate cu R.A. Egipt și alți parteneri din regiune pentru gestionarea eficientă a impactului războiului Rusiei în Ucraina la nivel regional și global, cu precădere în privința aspectelor legate de securitatea energetică, alimentară și dezinformarea. A detaliat cu privire la măsurile adoptate la nivelul UE, inclusiv de către România, pentru identificarea de soluţii la criza alimentară, deblocarea exporturilor de cereale din Ucraina şi pentru sprijinirea partenerilor afectaţi de lipsa alimentelor, inclusiv Egipt. Totodată, a evidenţiat rolul R.A. Egipt în oferirea de alternative la aprovizionarea cu energie a UE şi a salutat recenta semnare la Cairo, în prezenţa preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a Memorandumului de înţelegere între UE, R.A. Egipt şi Israel, pentru exportul de gaze lichefiate către UE.

Secretarul de stat Daniela Gîtman a evidenţiat rolul important pe care R.A. Egipt îl poate avea în menținerea securităţii şi stabilităţii regionale, prin identificarea unor soluţii politice la conflictele şi crizele din zonă, precum Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, Libia și Siria.

În egală măsură, oficialul român a menţionat importanţa cooperării bilaterale UE-Egipt pe linie sectorială, în domenii precum consolidarea rezilienţei, tranziţie digitală şi securitate informatică, comerţ, gestionarea răspunsului la crize, protecţia civilă şi gestionarea riscului de dezastre, contraterorism și migraţie. A salutat Viziunea strategică 2030 pentru dezvoltare durabilă a Egiptului și a exprimat sprijinul pentru implementarea acesteia.

Nu în ultimul rând, oficialul MAE a salutat asumarea Preşedinţiei COP27 de către R.A. Egipt, precum şi importanţa unei cooperări strânse în domeniul combaterii schimbărilor climatice, inclusiv în direcţia unei reuniuni de succes la Sharm el-Seikh, în luna noiembrie a acestui an. A subliniat gravitatea şi importanţa esenţială a gestionării schimbărilor climatice ca amenințare existențială la adresa omenirii și a exprimat sprijinul în favoarea depunerii tuturor eforturilor pentru avansarea la nivel global în chestiunile sensibile ale dosarului.

Ministrul afacerilor externe al R.A. Egipt, Sameh Shoukry, a salutat participarea activă a României la Consiliul de Asociere UE-Egipt și, de asemenea, a evidențiat caracterul solid al relaţiei bilaterale, de natură să contribuie semnificativ la dinamica pozitivă a relaţiei UE-Egipt.

 

Informaţii suplimentare

Cea de-a opta reuniune a Consiliului de Asociere UE-Egipt a avut loc în luna decembrie 2018 și s-a finalizat cu adoptarea Priorităţilor Parteneriatului UE-Egipt pentru perioada 2018-2020.

Principalul obiectiv al celei de-a noua reuniuni a Consiliului UE-Egipt a fost reprezentat de adoptarea noilor Priorităţi de Parteneriat, care vor ghida relaţia dintre UE și R.A. Egipt până în anul 2027. Priorităţile bilaterale sunt dezvoltarea comerţului și a investiţiilor, consolidarea unei economii durabile și moderne, dezvoltarea socială, precum și cooperarea activă în teme centrale de politică externă și consolidarea stabilităţii regionale, respectiv gestionarea schimbărilor climatice.

 

Sursa: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman la Consiliul de Asociere UE-Egipt, Luxemburg, 19 iunie 2022