Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, Janina Sitaru, a coordonat joi, 12 mai 2022, reuniunea de lucru interinstituțională pe teme legate de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), găzduită în sala Regele Mihai I a Palatului Parlamentului.

Întâlnirea a fost prima dintr-o serie inițiată de Ministerul Afacerilor Externe, în conformitate cu obiectivele specifice din Programul de Guvernare 2021-2024, în vederea creării unor bune practici în materie de informare și de urmărire a problematicii circumscrise și implicit a sporirii relevanței României în plan internațional, prin intermediul UNESCO.

În cadrul reuniunii, secretarul de stat MAE a evocat buna colaborare instituțională, care a permis obținerea, în acest an, unor succese importante ale României în context UNESCO, cum sunt  includerea Ținutului Buzăului în rețeaua mondială de Geoparcuri UNESCO și reînnoirea  statutului de Centru UNESCO a Centrului Internațional de Pregătire Avansată și Cercetare în Fizică – CIFRA din Măgurele. Acestea se adaugă evoluțiilor recente legate de acceptarea de către UNESCO, spre analiză, a dosarelor multinaționale Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova și Tradiția creșterii cailor lipițani, sau de includerea în patrimoniul mondial UNESCO a celui mai nou element românesc de pe această listă – Peisajul cultural Roșia Montană.

Totodată, Janina Sitaru a subliniat importanța intensificării dialogului interinstituțional pentru promovarea patrimoniului românesc și pentru sprijinirea principiilor de bază și a valorilor universale promovate de UNESCO. În egală măsură, oficialul MAE a punctat importanța și impactul pozitiv asupra cooperării regionale și bunei vecinătăți al inițiativelor, parteneriatelor, colaborărilor și dosarelor transfrontaliere în care România este implicată.

La reuniune au mai participat reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Comisiei Permanente Comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, Ministerului Culturii, Ministerului Educației, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Delegației Permanente a României pe lângă UNESCO – Paris, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și Institutului Național al Patrimoniului, respectiv experți și punctele focale ale României pentru diverse problematici UNESCO.  

Informații suplimentare:

Înființată la data de 16 noiembrie 1945 ca instituție specializată ONU, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) are un rol strategic în atingerea obiectivelor principale ale Organizației Națiunilor Unite în domeniul educației, științei și culturii, în vederea consolidării cooperării internaționale, respectării drepturilor fundamentale ale omului, fără restricții de rasă, sex, limbă sau religie.

Începând de la data aderării sale la UNESCO (27 iulie 1956), România este membru activ al tuturor celor șapte convenții culturale UNESCO și participă la toate reuniunile organismelor subsidiare ale UNESCO. În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcționează Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO – Paris, care asigură legătura dintre UNESCO și instituțiile naționale cu responsabilități directe în problematica protejării patrimoniului, așa cum sunt Comisia Națională a României pentru UNESCO, Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului, Comisia Națională Pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Sursa: Participarea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO