Secretarul de stat Daniela Gîtman a participat joi, 17 februarie, la dezbaterea „UE în lume: Relația dintre Uniunea Europeană și SUA în contextul redresării post-pandemie şi al abordării provocărilor globale”, organizată de Institutul European din România, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, în format videoconferință.

Dezbaterea s-a înscris în seria de evenimente organizate la nivel național sub egida Conferinței privind viitorul Europei și a acoperit una dintre temele mari identificate ca prioritare încă de la lansarea exercițiului european de consultare a cetățenilor, anume perspectiva relațiilor transatlantice în contextul abordării provocărilor globale actuale.

În intervenția sa, secretarul de stat a reliefat imperativul consolidării relației transatlantice pe toate componentele sale, în cadrul NATO, al parteneriatului UE – SUA, al Parteneriatului Strategic UE – Canada și în cooperarea dintre UE și NATO care, de altfel, reprezintă o dimensiune esențială în construcția unei Europe mai reziliente şi mai puternice. A arătat că o relație transatlantică solidă este esențială pentru a oferi un răspuns articulat amenințărilor globale generate de demersuri de revizuire a sistemului internațional bazat pe reguli, de schimbări climatice sau de pandemia de COVID-19.

Demnitarul român a evidențiat faptul că relația dintre UE și SUA are un potențial deosebit de consolidare, în plan politic, economic, comercial, uman. A subliniat că dorința de redinamizare și consolidare a relațiilor transatlantice este deopotrivă împărtășită de UE şi SUA, domeniile de cooperare vizate fiind relansarea economică şi redresarea durabilă la nivel mondial, comerțul, investițiile și cooperarea  tehnologică, promovarea creșterii verzi, sănătatea, promovarea multilateralismului și consolidarea democrației, conform agendei comune transatlantice lansate la Summit-ul UE-SUA din iunie 2021.

Totodată, secretarul de stat a arătat că securitatea şi dezvoltarea României se bazează de o manieră durabilă pe cei trei piloni fundamentali ai politicii sale externe: creșterea rolului și influenței țării noastre în UE și NATO și dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu SUA. În acest spirit, România a susținut şi va continua să pledeze pentru o relație transatlantică puternică, reînnoită, care să contribuie la promovarea obiectivelor comune globale și să ofere bazele pentru o acțiune multilaterală mai solidă, pentru susținerea şi promovarea statului de drept și respectarea dreptului internațional.

 

Sursa: Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la dezbaterea „UE în lume: Relația dintre Uniunea Europeană și SUA în contextul redresării post-pandemie şi al abordării provocărilor globale”, organizată de Institutul European din România