Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a găzduit și prezidat miercuri, 2 martie 2022, reuniunea de urgență a Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor (CoD) asupra situației din Ucraina – Solidaritate în contextul războiului împotriva democrației (Solidarity in a time of War on Democracy), în contextul exercitării de către România a Președinției Comunității Democrațiilor (2019-2022).

În deschiderea reuniunii au mai luat cuvântul Secretarul General al CoD, Thomas E. Garrett, și, ca invitați speciali, Maria Ionova, membru al Parlamentului ucrainean, și  Maria Tomak, șefa departamentului ,,Platforma Crimeea”, în cadrul  Misiunii Președintelui Ucrainei în Republica Autonomă Crimeea, care au prezentat situația dramatică din Ucraina, în contextul agresiunii armate a Rusiei împotriva acestui stat și au formulat solicitări concrete de sprijin pentru populația civilă aflată sub amenințarea directă a armelor.

Liderul opoziției din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, a prezentat participanților situația gravă de nerespectare a drepturilor omului în Belarus și a condamnat utilizarea teritoriului belarus pentru agresiunea contra Ucrainei.

La reuniune au luat parte miniștri de externe și alți demnitari ai statelor membre ale Consiliului Guvernator al CoD.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a condamnat, în termenii cei mai fermi, agresiunea militară neprovocată, ilegală și nejustificată a Federației Ruse asupra Ucrainei, inclusiv decizia Președintelui Putin de a ridica nivelul de alertă al forțelor nucleare ruse. Șeful diplomației române a evidențiat că, prin aceste acte condamnabile, Federația Rusă a încălcat toate angajamentele sale internaționale, în primul rând Carta ONU, aducând prejudicii fundamentale ordinii internaționale bazate pe norme și fundamentelor, valorilor și principiilor democratice.

În context, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat rolul programatic al Comunității Democrațiilor de a promova și apăra drepturile și libertățile fundamentale, subliniind necesitatea de a aborda în acest for multilateral modalitățile prin care statele democratice din toată lumea pot sprijini și încuraja tânăra democrație ucraineană, precum și liderii aleși în mod democratic pentru a depăși această criză fără precedent.

Ministrul afacerilor externe a făcut apel la cooperare, solidaritate și angajamente ferme în sprijinul păcii, pentru a demonstra că democrațiile sunt mai puternice atunci când cooperează.

Șeful diplomației române a evidențiat că, pentru descurajarea statului rus agresor, sunt necesare atât măsuri ferme la nivel internațional, cât și măsuri puternice la nivel național. 

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, totodată, angajamentul de solidaritate al României și poporului român față de Ucraina și poporul ucrainean în fața agresiunii Federației Ruse, atât prin condamnarea acestei agresiuni în toate forurile internaționale și sancționarea acesteia, cât și sprijin la nivel național.

Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat că România s-a alăturat statelor onusiene și a co-sponsorizat rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU și cea a Adunării Generale a ONU pentru condamnarea agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei. Totodată, a amintit că, în calitate de președinție a CoD, România a sprijinit Declarația Consiliului Guvernator prin care a fost condamnată ferm această agresiune și a fost exprimat sprijinul față de Ucraina (https://www.mae.ro/node/57876). 

Totodată, șeful diplomației române a subliniat că România s-a alăturat sancțiunilor puternice impuse de comunitatea internațională Rusiei, inclusiv închiderea publicațiilor de propagandă ale Rusiei în Uniunea Europeană și România.

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat sprijinul umanitar și solidaritatea acordate de autoritățile și cetățenii români cetățenilor ucraineni care au părăsit Ucraina din cauza conflictului armat. Totodată, a evidențiat sprijinul constant oferit de România cetățenilor unui număr mare de alte state care tranzitează România, precum și membrilor mai multor misiuni diplomatice.

În ceea ce privește contribuția României la efortul comunității internaționale de sprijinire a Ucrainei, ministrul român a subliniat că România a decis, la 1 martie, înființarea pe teritoriul țării noastre a unei facilități logistice, un hub regional care să permită colectarea și transportul donațiilor internaționale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina și către ucraineni.

Șeful diplomației române a evidențiat, de asemenea, faptul că pe, lângă măsurile respective, România a oferit până în prezent, ca răspuns la situația din Ucraina, ajutor umanitar, decis duminică de către Guvern.

Ministrul Bogdan Aurescu a reconfirmat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială ale Ucrainei, precum și pentru respectarea dreptului internațional.

„Acesta pare să fie începutul celei mai dificile pentru câteva generații de acum înainte. Aceasta este lupta generației noastre și un adevărat test la care sunt supuse democrațiile noastre. Comunitatea Democrațiilor trebuie să apere și să promoveze valorile și principiile noastre”, a declarat, cu această ocazie, ministrul român.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a făcut un apel ferm la statele comunității democratice să apere și să protejeze celelalte state vulnerabile în fața unei posibile agresiuni. Șeful diplomației române a reiterat apelul la unitate, determinare și acțiune pro-activă pentru a permite reinstaurarea păcii, libertății și ordinii internaționale bazate pe norme. 

Ministrul Bogdan Aurescu, în contextul mesajului liderului opoziției din Belarus, a salutat pachetul ferm de sancțiuni adoptat astăzi de Uniunea Europeană față de Belarus, pentru implicarea sa în agresiunea împotriva Ucrainei.

De asemenea, a mulțumit omologului portughez, care a intervenit în reuniune pentru desfășurarea în perioada următoare a militarilor portughezi, ca parte a efortului aliat de consolidare a posturii de descurajare pe Flancul Estic.

Intervenția ministrului afacerilor externe este disponibilă, în format video, aici: https://www.mae.ro/node/57935

 

Transmitem, mai jos, transcrierea discursului ministrului Bogdan Aurescu în limba engleză susținut în deschiderea reuniunii de urgență a Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor (CoD) asupra situației din Ucraina – Solidaritate în contextul războiului împotriva democrației (Solidarity in a time of War on Democracy):

Excellencies,

Dear Thomas,

Dear guest speakers,

Ladies and Gentlemen, 

Thank you for participating at this urgent Governing Council meeting organized under these dire circumstances. Dear Thomas, thank you for facilitating the Community of Democracies immediate response to this crisis.

Since last week, we are witnessing a dark moment for one of our fellow democratic countries – Ukraine, for Europe, and for the entire international community.

The Russian Federation has chosen the completely illegal path of massive armed violence against an independent and sovereign state. Russia has responded to our efforts to maintain peace with missiles hitting Ukrainian cities. The Russian Federation has chosen the strength of tanks to the detriment of the lives of innocent citizens. By unleashing the aggression against Ukraine, Russia has broken all its international commitments, first of all the UN Charter.

These atrocious acts defy the very foundation of our rules-based international order. This is an attack on the very core values and principles of democracy.

As we speak, circumstances continue to aggravate. While military invasion in Ukraine continues, we have even seen an unprecedented nuclear threat and I reiterate Romania’s firm condemnation of this inacceptable threat.

Defending and upholding fundamental values, human rights and democratic principles are the main goals of the Community of Democracies. Therefore, it is now high time that the Community of Democracies states come together to provide concrete outcomes for defending and protecting the Ukrainian young democracy. We need to also support its democratically elected representatives.

Now, more than ever, we must closely engage and cooperate to permit democracy and peace to thrive. It is critical now to prove that when they stand together democracies are stronger.

All of us must react swiftly and firmly, both to continue to sanction the aggressor, and to strongly and consistently support Ukraine.

Ladies and gentlemen,

Romania has proven its strong and unconditional support towards Ukraine both in words and in deeds, by advocating within the UN, OSCE, EU, NATO, and other fora for immediate, firm and consistent sanctions against the aggressor – the Russian Federation, and for consistent direct help for Ukraine and the brave Ukrainian people.

Romania has joined all the UN countries that voiced their call on the Russian Federation to abide by the principles set forth in the UN Charter and the Declaration on Friendly relations. Romania co-sponsored the UN Security Council and the UN General Assembly resolutions calling for condemnation of the use of force by Russia against Ukraine.

As Presidency of the Community of Democracies, Romania also supported and joined the member states of the Governing Council in condemning the Russian aggression towards Ukraine. We expressed support for the democratically elected institutions and representatives of Ukraine, and for the democratic aspirations of the Ukrainian people. I thank all of you who joined this demarche.

Romania supported the ambitious package of rapid and extended sanctions against Russia, coordinated among international actors, including the closure of Russian propaganda machines in the EU and in Romania.

In these difficult moments, Romania and the Romanian people stand in full solidarity with Ukraine and its people facing this aggression, including through providing consistent bilateral help. Since the beginning of this crisis, we have been providing shelter for tens of thousands of Ukrainians, mostly elderly, women and children.

Between the 10th of February and the 1st of March, over 147.000 Ukrainian citizens crossed the Ukrainian – Romania border and more than 46.000 are currently in Romania. We have more than 1.200 requests for asylum.

We have also responsibly facilitated the safe transit for a large number of other foreign nationals and members of diplomatic missions from Ukraine. All these numbers are substantially increasing every day, and we are doing our best to respond to all requests.

Moreover, as part of the effort of the international community to support Ukraine, yesterday Romania decided the creation on the Romanian territory of a logistic facility, a regional hub to allow the collection and transport of international donations for humanitarian aid for Ukraine and Ukrainian people. The Romanian Government also donated to Ukraine fuel, equipment, food, medicine, worth of over 3,4 million Euro, and offered medical assistance for the Ukrainian military in our hospitals.

Ladies and gentlemen,

In these tragic times, our thoughts are with the Ukrainian people, with all Ukrainian women, men and children, forced to live in terror, or killed, innocent and collateral victims of a war they do not understand and did not want.

This seems to be the beginning of the most difficult period in generations. And this is the fight of our generation and a real test on our democracies.

The Community of Democracies must stand and uphold our values and principles. Our unity must not falter and our bonds with young and transitioning democracies around the world must be fully used.

We should continue to defend Ukraine’s rights to freely choose its own foreign policy and to involve all means to stop the war.

We should also keep a very close attention to other states that are under constant pressure of the Russian Federation and are extremely vulnerable, such as the Republic of Moldova and Georgia. Parts of Western Balkans are also under pressure.

These young democracies need our support and, as Presidency of the Community of Democracies, I call all of you to fully engage in the process of protecting these states against possible pressure and aggression against democracy.

History has proven that there is no better-known path for freedom, peace and human rights than democratic systems. This new crisis should bring us, democracies, even closer, more united, more resolute to defend our values, principles, and the rules-based international order.

We must be vocal, we must be active and pro-active, and we need to act now.

We must ensure that democracy prevails over dictatorship, that truth and freedom overcome tyranny. In President’s Zelensky’s words – the “light will win over darkness”. We must support Ukraine.

I am looking forward to your assessments and exchange on means we can further support Ukraine and democracy as we know it.

I thank you for your attention!

 

 

Sursa: Ministrul Bogdan Aurescu a făcut apel la comunitatea democratică pentru sprijin ferm pentru Ucraina și democrațiile vulnerabile în cadrul reuniunii de urgență a Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor asupra situației din Ucraina