Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat miercuri, 29 iunie 2022, în marja Summitului NATO desfășurat în perioada 28-30 iunie 2022 la Madrid, la o sesiune informală de lucru a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Alianței Nord-Atlantice, cu participarea ministrului afacerilor externe al Regatului Hașemit al Iordaniei, Ayman Hussein al-Safadi, respectiv a ministrului afacerilor externe al Republicii Islamice Mauritania, Ismaïl Ould Cheikh Ahmed.

Pornind de la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei și implicațiile ei globale, miniștrii de externe aliați au avut un schimb de opinii cu omologii din Iordania și Mauritania privind modalitățile de a răspunde eficient la provocările comune generate de actualul climat de securitate deteriorat, precum și privind consolidarea parteneriatelor NATO, inclusiv cu statele din regiunea Sahel și cea a Orientului Mijlociu.

În cadrul discuțiilor, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat că România este un promotor activ al politicii de parteneriate a NATO, evidențiind că acestea sunt instrumente esențiale în promovarea stabilității, nu numai pentru membrii săi, ci și în imediata vecinătate a Alianței și dincolo de aceasta. 

Ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat implicațiile globale ale agresiunii ilegale, neprovocate și premeditate a Federației Ruse asupra Ucrainei, resimțite în vecinătatea NATO, atât la est, dar și la sud. A subliniat efectele semnificative asupra stabilității regionale și globale, inclusiv în ceea ce privește securitatea alimentară globală, prin blocajul impus livrărilor de cereale din Ucraina către statele importatoare. În context, oficialul român a prezentat eforturile concrete ale României de susținere a Ucrainei în transportul cerealelor, inclusiv prin utilizarea capacităților logistice românești feroviare și portuare, în special prin Portul Constanța. A subliniat, totodată, eforturile României pentru a extinde capacitatea porturilor românești de la Dunăre și Marea Neagră.

Ministrul român a reconfirmat, de asemenea, angajamentul României pentru stabilitatea Orientului Mijlociu și a regiunii Sahel, pentru întărirea capacităților de apărare ale statelor partenere NATO, precum și pentru combaterea terorismului. A transmis preocuparea în creștere față de situația de securitate din Africa, în special în regiunea Sahel, și importanța abordării  cât mai eficiente a amenințării reprezentate de terorism, prin eforturi internaționale reînnoite și mai bine coordonate. În context, a reamintit sprijinul consistent asumat de România pentru stabilitatea acestei regiuni, inclusiv prin contribuția la Operațiunea Inerent Resolve și misiunea NATO în Irak. De asemenea, a apreciat rolul important al Mauritaniei pentru stabilitatea și securitatea Africii și a salutat adoptarea unui pachet de consolidare a capacităților de apărare pentru acest stat.

Șeful diplomației române a evidențiat angajamentul constant al României în dezvoltarea unor relații de lungă durată cu țările din Vecinătatea Sudică, pledând pentru o implicare sporită a Alianței în această regiune, în sprijinul procesului de stabilizare și luptei împotriva terorismului. A subliniat rolul activ al României pentru stabilitatea regiunii, inclusiv prin deținerea de către România a calității de Ambasadă Punct de Contact NATO în Kuwait, cu scopul de sprijinire a activităților și eforturilor de diplomație publică ale Alianței în regiune.

Ministrul român a evidențiat, de asemenea, importanța comunicării publice privind implicațiile negative ale acestei crize provocate de Rusia, inclusiv pentru securitatea alimentară globală care afectează, într-un grad ridicat, și țările din Orientul Mijlociu și Africa.

 

Sursa: Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a susținut importanța politicii de parteneriate a NATO, cu prilejul sesiunii de lucru a miniștrilor de externe ai NATO cu partenerii din Iordania și Mauritania, în marja Summitului NATO