Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, la 14 mai, a Zilei dreptului internațional umanitar în România și folosește acest prilej pentru a reafirma angajamentul său pentru promovarea respectării dreptului internațional umanitar, atât în plan intern, ca membru al Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar (CNDIU), cât și la nivel regional și global, prin facilitarea schimbului de informații relevante, sprijinirea organizațiilor umanitare independente și susținerea demersurilor de combatere a impunității pentru încălcări ale acestui set de norme.

Având în vedere efectele umanitare devastatoare ale agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și necesitatea contracarării activităților de dezinformare și manipulare a opiniei publice, MAE va continua să acționeze constant pentru informarea corectă a cetățenilor români, inclusiv în sensul creșterii gradului de conștientizare cu privire la importanța acestor reguli, a căror aplicare salvează vieți, reduce suferința umană și previne distrugerile infrastructurii civile.

De asemenea, MAE va continua să susțină eforturile de identificare și tragere la răspundere a persoanelor responsabile pentru crimele de drept internațional comise pe teritoriul Ucrainei, inclusiv violările grave ale dreptului internațional umanitar, pledând pentru rolul esențial al justiției internaționale în acest context, cu respectarea independenței și imparțialității procedurilor judiciare.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că România a fost printre statele care au sesizat Curtea Penală Internațională în vederea anchetării situației din Ucraina, inclusiv din perspectiva sancționării crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și de genocid pretins comise pe teritoriul acestui stat de forțele ruse. Totodată, România a susținut înființarea Comisiei Internaționale de Anchetă privind Ucraina și activarea Mecanismului Moscova al OSCE, devenind, de asemenea, membru al Grupului de Prieteni privind Răspunderea. Suplimentar, România a contribuit cu suma de 100.000 Euro, din bugetul MAE, la Fondul Fiduciar al Curții Penale Internaționale pentru susținerea desfășurării în bune condiții a activității Biroului Procurorului pe parcursul anului 2022, în contextul anchetei din Ucraina.

La acest moment de reflecție aniversară, MAE dorește să reamintească mesajul esențial al Convențiilor de la Geneva din 1949 în accepțiunea Comitetului Internațional al Crucii Roșii, și anume faptul că și războaiele au limite impuse de imperativul protejării vieții și demnității umane.

Informații suplimentare:

Ziua dreptului internațional umanitar a fost stabilită prin Legea nr.177/2013, la propunerea CNDIU, și este marcată, în fiecare an, începând cu 2014, prin acțiuni cultural-educative și științifice dedicate cunoașterii și promovării dreptului internațional umanitar.

Alegerea acestei zile corespunde în mod simbolic momentului ratificării de către România, la 14 mai 1954, a Convențiilor de la Geneva din 12 august 1949, care consacră, alături de  cele două Protocoale adiționale din 1977 referitoare la protecția victimelor conflictelor armate, principalele norme ale dreptului internațional umanitar.

Ca activitate recentă în cadrul Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar – organ consultativ al Guvernului înființat în 2006, MAE a coordonat procesul de elaborare a primului raport voluntar privind aplicarea dreptului internațional umanitar la nivel național, cu sprijinul tuturor instituțiilor interne reprezentate în cadrul CNDIU. Documentul a fost aprobat de Prim-ministrul României la 18 iunie 2021 și redă o imagine cuprinzătoare a cadrului normativ și instituțional relevant, precum și a principalelor realizări ale României în domeniu. Textul acestuia poate fi consultat pe website-ul MAE, la adresa https://www.mae.ro/node/56285.

 

 

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea Zilei dreptului internațional umanitar în România