Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, la 1 iulie 2022, a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI), tratatul fondator al primei și singurei instanțe penale internaționale cu caracter permanent.

Adoptarea Statutului CPI a marcat un moment de cotitură în lupta împotriva impunității pentru cele mai grave infracțiuni în baza dreptului internațional, modificând modul de raportare a comunității internaționale față de asemenea atrocități, în sensul consacrării unui imperativ al tragerii la răspundere a persoanelor responsabile.

Curtea Penală Internațională a devenit o parte esențială a sistemului de justiție internațională, reprezentând deopotrivă un garant al accesului la justiție pentru miile de victime ale celor mai severe infracțiuni, cât și un catalizator al consolidării sistemelor judiciare naționale, prin prisma principiilor complementarității și cooperării ce guvernează relațiile dintre statele-părți și CPI. Jurisprudența Curții a contribuit la dezvoltarea dreptului penal internațional, iar activitatea sa susține instituirea unei culturi a respectului pentru statul de drept în plan global.

România va continua să sprijine eforturile de eficientizare a funcționării CPI și de promovare a universalității Statutului de la Roma, evidențiind potențialul acestui instrument de prevenire și combatere a celor mai grave infracțiuni internaționale.

Urmând linia susținerii constante pentru mandatul Curții și rolul acesteia în menținerea păcii și securității internaționale, România s-a numărat printre statele care au sesizat, la 2 martie 2022, Procurorul CPI cu privire la anchetarea crimelor de război, crimelor împotriva umanității și actelor de genocid comise pe teritoriul ucrainean, inclusiv în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă în Ucraina. Totodată, România a oferit o contribuție financiară voluntară de 100.000 de euro la Fondul Fiduciar al CPI destinat sprijinirii ansamblului activității Biroului Procurorului, pe fondul creșterii semnificative a volumului de muncă raportat la resursele disponibile.

Informații suplimentare:

Curtea Penală Internațională a fost înființată prin Statutul de la Roma, adoptat la data de 17 iulie 1998, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. În prezent, 123 de state sunt părți la Statutul CPI. România a semnat Statutul CPI la 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002.

Curtea are competență asupra infracțiunii de genocid, crimelor împotriva umanității, crimelor de război şi crimei de agresiune, jurisdicția CPI fiind complementară jurisdicțiilor naționale. În cei peste 20 de ani de activitate, Curtea a fost sesizată cu 31 de cauze.

România s-a implicat, încă din perioada interbelică, în dezvoltarea dreptului internațional penal, fiind unul dintre principalii promotori ai înființării unei curți penale internaționale permanente, prin activitatea prodigioasă a diplomatului şi juristului român Vespasian Pella.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale