Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a semnat miercuri, 16 noiembrie 2022, Memorandumul de ÃŽnÈ›elegere între Ministerul Afacerilor Externe al României È™i prestigioasa Conferință de Securitate de la München (Munich Security Conference – MSC), etapă finală a consultărilor dintre cele două părÈ›i, în vederea co-organizării, în perioada 28-29 noiembrie 2022, la BucureÈ™ti, a Reuniunii Liderilor de la München (Munich Leaders Meeting – MLM).

MLM București va reuni peste 75 de participanți la nivel înalt din peste 25 de state, actuali şi foşti oficiali, experţi şi analişti renumiți, formatori de opinie, pentru a aborda subiecte de interes major pe agenda regională, europeană şi euroatlantică. 

Găzduirea de către România a Reuniunii Liderilor de la München reconfirmă profilul activ al ţării noastre la nivel internaţional pe dimensiunea de politică externă și securitate, precum şi recunoașterea rolului activ pe care ţara noastră îl joacă la nivel regional, european şi transatlantic, inclusiv în contextul războiului ilegal purtat de Rusia împotriva Ucrainei.

Desfășurarea acestei reuniuni la București, pentru prima dată într-un stat de pe Flancul Estic al NATO, are și o încărcătură simbolică, având în vedere faptul că România este țara europeană și aliată cu cea mai lungă graniță cu Ucraina, în contextul războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva statului vecin, precum și al creșterii importanței strategice a Mării Negre.

MLM București este organizat înaintea Reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele NATO, pe care ministrul Bogdan Aurescu o va găzdui la București în perioada 29-30 noiembrie 2022.  Astfel, acest eveniment va avea și rolul de platformă de dezbateri pentru orientarea discuțiilor din cadrul Reuniunii miniștrilor de externe din statele membre NATO, inclusiv cele privind securitatea la Marea Neagră, implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid și implementarea Noului Concept Strategic.

„Suntem onoraÈ›i că România va găzdui un eveniment atât de important, sub marca Munich Security Conference, mai ales într-un moment critic pentru securitatea regională È™i euroatlantică. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat semnificativ echilibrul de securitate din vecinătatea noastră, inclusiv în regiunea Mării Negre, ceea ce are impact asupra securității europene È™i euroatlantice în ansamblul său. Aceste provocări de securitate fără precedent pentru întreaga comunitate euroatlantică subliniază necesitatea constantă de a rămâne uniÈ›i È™i vigilenÈ›i. Trebuie să fim bine pregătiÈ›i pentru orice scenariu. Pe de altă parte, această criză a generat o ambiÈ›ie reînnoită a comunității euroatlantice, care este mai hotărâtă ca oricând să apere È™i să consolideze democraÈ›ia, prin toate mijloacele disponibile. Reuniunea Liderilor de la München desfășurată la BucureÈ™ti în perioada 28-29 noiembrie va oferi o oportunitate deosebită de  a aborda o gamă largă de subiecte de maximă actualitate, inclusiv evoluÈ›iile din regiunea Mării Negre, măsurile pentru implementarea deciziilor Summitului NATO de la Madrid È™i a Noului Concept Strategic al NATO. MulÈ›umesc ConferinÈ›ei de Securitate de la München pentru alegerea României pentru desfășurarea acestei reuniuni de relevanță, ne bucură faptul că, pentru câteva zile la sfârÈ™itul lunii în curs, cele mai importante subiecte pentru securitatea regională, europeană È™i euroatlantică vor fi dezbătute aici, la BucureÈ™ti, atât în cadrul MLM, cât È™i al ministerialei NATO, È™i abia aÈ™tept să le urez bun-venit participanÈ›ilor marcanÈ›i la aceste evenimente.â€, a declarat ministrul Bogdan Aurescu cu acest prilej.

 

Informații suplimentare

Dezbaterile interactive ale MLM se desfășoară cu ușile închise, în baza regulilor de tip Chatham House. Reuniunea MLM București este parte a programului anual MSC și este organizată în pregătirea Conferinței de Securitate de la München din luna februarie 2023, la un an de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. 

Conferința de Securitate de la München este un eveniment anual de nivel înalt, axat pe politici de securitate internațională. Inițiată în 1963, Conferința a devenit în ultimele decenii cel mai important forum independent pentru dezbaterea şi schimbul de vederi între decidenții de cel mai înalt nivel, personalități de prim-rang în domeniul relațiilor internaționale şi al afacerilor globale, respectiv din cercurile academice. Nu numai numărul foarte mare al participanților de rang înalt, ci și subiectele abordate au transformat Conferința într-un moment de referință la nivel mondial. De asemenea, în fiecare an, reuniunea oferă o platformă importantă pentru liderii europeni de relaționare cu reprezentanți de nivel din Statele Unite ale Americii, Asia, Africa și Orientul Mijlociu.

Reuniunea Liderilor de la München, cunoscută anterior drept Core Group Meeting, este un eveniment care are loc din anul 2009, cu una sau două sesiuni pe an. Reuniunea anterioară din acest an a avut loc la Washington, în luna mai 2022.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe co-organizează Reuniunea Liderilor de la München, format al Conferinței de Securitate de la München, înaintea Ministerialei de Externe a NATO de la București