Secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea a avut convorbiri bilaterale cu Pablo Tettamanti, secretar de stat în cadrul Ministerului Relațiilor Externe, Comerțului Internațional și Cultelor al Republicii Argentina, cu prilejul participării la Reuniunea Ministerială UE-CELAC (Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene), desfășurată la Buenos Aires.

În acest context, a fost subliniată importanța revigorării dialogului politico-diplomatic la toate nivelurile, a dinamizării schimburilor economice, precum și a cooperării sectoriale bilaterale.

Secretarul de stat Traian Hristea a evidențiat importanța consolidării parteneriatului bi-regional UE-CELAC și a reconfirmat sprijinul României pentru semnarea cât mai curând a Acordului UE-MERCOSUR.

Oficialul român a prezentat eforturile Guvernului României în sprijinul Ucrainei, în contextul agresiunii neprovocate, nejustificate și ilegale declanșate de Federația Rusă, precum și măsurile adoptate de România pentru facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene prin porturile românești, reprezentând o contribuție importantă la asigurarea securității alimentare mondiale. Totodată, secretarul de stat a reliefat importanța solidarității internaționale în apărarea principiilor fundamentale ale dreptului internațional și ale Cartei ONU.

 

Sursa: Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Relațiilor Externe, Comerțului Internațional și Cultelor al Republicii Argentina, Pablo Tettamanti