Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut vineri, 4 martie 2022, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu, în marja reuniunii extraordinare a miniștrilor de externe ai NATO, desfășurată la Bruxelles.

Cei doi șefi ai diplomațiilor română și turcă au avut un schimb de opinii aprofundat cu privire la implicațiile de securitate ale agresiunii militare a Federației Ruse asupra Ucrainei pentru regiunea Mării Negre. Miniștrii de externe român și turc au discutat în mod aplicat aspecte și măsuri privind consolidarea de o manieră coerentă şi unitară a posturii NATO de descurajare şi apărare pe întregul Flanc Estic, de la Nord la Sud, inclusiv prin urgentarea creării Grupului de Luptă al NATO în România.

Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat evaluarea părții române asupra situației regionale și a condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, ca încălcare flagrantă, repetată, a principiilor de drept internațional, în mod special a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.

Totodată, șeful diplomației române a salutat implementarea de către Turcia a responsabilităților care îi revin în situație de război prin Convenția de la Montreux (intrată în vigoare pe 9 noiembrie 1936), care reglementează regimul circulaţiei navale civile şi militare prin strâmtorile la Marea Neagră, Bosfor şi Dardanele. 

Cei doi șefi ai diplomațiilor română și turcă au discutat despre măsurile concrete pe care le pot întreprinde pentru a sprijini Ucraina și poporul ucrainean. Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a informat cu privire la decizia țării noastre de a înființa pe teritoriul său un centru logistic care să permită colectarea și transportul donațiilor internaționale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina, care poate fi utilizat și de Turcia.

Ministrul turc de externe a mulțumit în mod deosebit pentru sprijinul acordat de România pentru evacuarea cetățenilor turci din Ucraina, dar și pentru eforturile depuse de țara noastră pentru evacuarea cetățenilor ucraineni și ai altor state. A fost de acord cu evaluările omologului român privind situația de securitate din regiune și cu privire la necesitatea consolidării posturii pe Flancul Estic.

În cadrul întrevederii, șefii celor două diplomații au abordat și stadiul relației bilaterale de Parteneriat Strategic, precum și oportunitățile de aprofundare a acesteia. 

Sursa: Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu omologul turc Mevlüt Çavuşoğlu, în marja reuniunii extraordinare a miniștrilor de externe ai NATO