Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 21 februarie, o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe al Republicii Bulgaria, Teodora Genchovska, în marja Consiliului Afaceri Externe, desfășurat la Bruxelles.

Cei doi miniștri au salutat relația bilaterală foarte bună, în contextul aniversării, la 27 ianuarie 2022, a 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie, colaborare și bună vecinătate dintre România și Republica Bulgaria, încheiat la Sofia.

Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat interesul continuării dialogului cu partea bulgară în vederea pregătirii celei de-a VI-a reuniuni a Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria, care va avea loc în cea de-a doua parte a anului 2022. O primă etapă în acest sens va fi vizita la București a Prim-ministrului bulgar Kiril Petkov, în perioada imediat următoare. Totodată, cei doi miniștri au reiterat decizia de a organiza o vizită a ministrului român de externe la Sofia, de asemenea în pregătirea următoarei ședințe a celor două guverne.

Cei doi înalți oficiali au abordat, totodată, o serie de dosare de interes bilateral, cum ar fi asigurarea navigabilității pe Dunăre, construirea de noi poduri, respectiv cooperarea pentru asigurarea securității energetice, inclusiv stadiul interconectorului de gaz Bulgaria-Grecia.

În egală măsură, cei doi miniștri au discutat aspecte aflate pe agenda europeană, context în care ministrul Bogdan Aurescu a reiterat prioritatea pe care România o acordă aderării la spațiul Schengen, respectiv coordonării cu partea bulgară în atingerea acestui obiectiv comun, ministrul bulgar de externe exprimând o poziție identică.

De asemenea, întrevederea celor doi miniștri a prilejuit un schimb consistent de vederi cu privire la situația de securitate din regiune. Ministrul bulgar de externe a reiterat susținerea pentru propunerea omologului român de organizare a unei reuniuni CAE la Kiev.

 

Sursa: Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Bulgaria, Teodora Genchovska, în marja Consiliului Afaceri Externe