Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut miercuri, 11 mai 2022, în marja Conferinței ministeriale a Coaliției anti-ISIS/Daesh (Marrakesh, Regatul Maroc), o întrevedere bilaterală cu Hassoumi Massoudou, ministrul afacerilor externe, al cooperării și al integrării africane din Republica Niger.

Cei doi miniștri au abordat modalitățile concrete de dezvoltare a relațiilor bilaterale dintre România și Republica Niger, atât în plan politico-diplomatic și al cooperării economice și la nivel sectorial, cât și în plan multilateral. Ministrul Bogdan Aurescu a apreciat ritmul susținut al contactelor bilaterale din ultima perioadă, subliniind oportunitatea menținerii acestei tendințe.

De asemenea, a fost discutată o serie de acțiuni concrete de cooperare bilaterală.

Astfel, cei doi miniștri au convenit ca în perioada următoare să fie negociat și agreat un Acord General privind relațiile de cooperare între cele două țări. De asemenea, ministrul român de externe a prezentat oportunitățile oferite de România pentru studii universitare în diverse domenii, inclusiv bursele oferite de MAE și programul de burse de studii doctorale şi de cercetare post-doctorală destinat cercetătorilor francofoni „Eugen Ionescu”, fiind convenită intensificarea cooperării în domeniul educației.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu s-a referit în mod special la un proiect comun, finanțat de MAE român, privind identificarea, procesarea și publicarea unor documente de arhivă legate de activitatea istoricului și diplomatului român Neagu Djuvara în Niger, țară în care acesta a locuit și lucrat în perioada 1961-1984 în calitate de consilier diplomatic al ministrului afacerilor externe și ca profesor de drept internațional și istorie economică la Universitatea din Niamey.

Întrevederea a prilejuit și o trecere în revistă a evoluțiilor regionale, cu accent pe situația de securitate din Sahel și din estul Europei. 

Ministrul Bogdan Aurescu a reconfirmat angajamentul concret al României pentru sprijinirea luptei anti-teroriste în Sahel, în beneficiul populației civile din regiune. Cei doi miniștri au convenit în acest cadru organizarea în perioada următoare de consultări între ministerele apărării din cele două state.

Ministrul Aurescu a salutat aprobarea recentă de către Adunarea Națională din Niger a revizuirii „Declarației de Politică Generală”, care permite dislocarea pe teritoriul statului Niger a forțelor internaționale, în scopul combaterii fenomenului terorist. 

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat în cei mai fermi termeni condamnarea agresiunii ilegale, brutale și neprovocate a Federației Ruse împotriva Ucrainei și a evidențiat sprijinul acordat de țara noastră în evacuarea refugiaților ucraineni și repatrierea cetățenilor din state terțe, inclusiv cetățeni ai Republicii Niger, alături de măsurile luate de România în ceea ce privește acordarea de ajutor umanitar, respectiv facilitarea exporturilor de produse ucrainene. La solicitarea omologului său, a făcut o evaluare a posibilelor evoluții ale ostilităților și a implicațiilor acestora. De asemenea, a mulțumit Republicii Niger pentru abordarea principială în privința războiului din Ucraina, manifestată inclusiv prin voturile exprimate în cadrul Adunării Generale ONU, în vederea adoptării rezoluțiilor recente pe această temă.

Ministrul român de externe a adresat omologului său invitația de a vizita România pentru a aprofunda cooperarea bilaterală, invitație acceptată cu plăcere de acesta.

Sursa: Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe, al cooperării și al integrării africane din Republica Niger, Hassoumi Massoudou