Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut vineri, 29 iulie 2022, o convorbire telefonică cu omologul eston Urmas Reinsalu.

Ministrul Bogdan Aurescu l-a felicitat pe omologul eston pentru recenta revenire în funcție, aceasta fiind prima discuție între șefii celor două diplomații după formarea noului Guvern al Republicii Estonia. Cei doi șefi ai diplomațiilor au agreat menținerea unui contact apropiat pentru coordonarea pe teme bilaterale, regionale și internaționale de interes comun și au exprimat voința de a continua aprofundarea relației bilaterale.

Convorbirea dintre cei doi oficiali a avut loc în continuarea dialogului la nivel înalt bilateral derulat în anul 2022, care a avut ca repere vizita Președintelui Estoniei în România, la 17 martie 2022, și vizita fostului ministru al afacerilor externe al Estoniei în România, la 4 aprilie 2022.

În cadrul discuțiilor, accentul a fost pus pe implicațiile și evoluțiile războiului din Ucraina, ministrul eston exprimând apreciere deosebită pentru măsurile luate de România pentru susținerea Ucrainei.

Cei doi miniștri au fost de acord asupra importanței menținerii pozițiilor ferme față de Rusia la nivelul tuturor formatelor multilaterale, având ca scop descurajarea continuării acțiunilor agresive și izolarea pe scena internațională.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat analiza sa cu privire la procedurile care sunt în curs la nivelul Curții Internaționale de Justiție, în care România urmează să intervină, ca și Estonia, precum și la nivelul Curții Penale Internaționale, ca urmare a războiului ilegal de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. În acest context, cei doi șefi ai diplomațiilor au evidențiat importanța valorificării instrumentelor și instituțiilor de drept internațional în sprijinul menținerii și restabilirii păcii și securității internaționale. De asemenea, au accentuat importanța ca toți cei responsabili pentru crime de război, crime împotriva umanității, genocid sau crime de agresiune, inclusiv la cel mai înalt nivel, să fie investigați, aduși în fața justiției și să răspundă pentru faptele lor.

 

Informații suplimentare

La 26 februarie 2022, Ucraina a depus cererea de inițiere a procedurilor contra Federației Ruse la CIJ, având ca obiect un diferend referitor la interpretarea, aplicarea și îndeplinirea obligațiilor prevăzute în Convenția ONU privind prevenirea și reprimarea crimei de genocid din 1948. Ucraina a reclamat faptul că Federația Rusă a invocat, în mod fals, comiterea unor acte de genocid în regiunile Luhansk și Donetsk, pentru a justifica recunoașterea așa-numitelor R.P. Donetsk și R.P. Luhansk, precum și pentru a desfășura o operațiune militară specială împotriva Ucrainei.

Autoritățile române au aprobat, în cursul lunii mai 2022, ca România să formuleze o cerere de intervenție în procedurile inițiate de Ucraina împotriva Federației Ruse la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), pregătirea intervenției fiind în curs.

De asemenea, România s-a numărat printre statele care au sesizat, la 2 martie 2022, Procurorul Curții Penale Internaționale (CPI) cu privire la anchetarea crimelor de război, crimelor împotriva umanității și de genocid comise pe teritoriul ucrainean, inclusiv în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă în Ucraina. Totodată, România a oferit prin intermediul MAE o contribuție financiară voluntară de 100.000 de euro la Fondul Fiduciar al CPI destinat sprijinirii activității Biroului Procurorului, pe fondul creșterii semnificative a volumului de muncă raportat la resursele disponibile.

Sursa: Convorbirea telefonică a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe din Republica Estonia, Urmas Reinsalu