Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a primit luni, 27 iunie 2022, delegația Secretariatului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), condusă de Ulrik Vestergaard Knudsen, Secretar General Adjunct, în debutul misiunii OCDE de lansare a discuțiilor privind aderarea României la Organizație (kick-off mission), ce se desfășoară în perioada 27-29 iunie 2022.

Totodată, delegația OCDE s-a întâlnit cu secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Cornel Feruță, coordonatorul național al procesului tehnic de aderare la OCDE. 

Misiunea a fost organizată la scurt timp în urma adoptării, în cadrul reuniunii de la Paris a Consiliului Ministerial al OCDE din perioada 9-10 iunie 2022, la care România a fost reprezentată de ministrul Bogdan Aurescu, a Foii de Parcurs pentru Aderarea României.

Adoptarea formală a Foilor de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmaps) a constituit o etapă deosebit de importantă a procesului de aderare. Aceste documente, elaborate de Secretariatul OCDE pe parcursul ultimelor luni, vor ghida procesul de aderare al României și al celorlalte țări candidate.

La finalul consultărilor din 27 iunie 2022, ministrul Bogdan Aurescu și Secretarul General Adjunct al OCDE, Ulrik Vestergaard Knudsen, au susținut declarații comune de presă, disponibile în format video AICI.

 

Prezentăm, în continuare, transcrierea declarațiilor de presă susținute de ministrul Bogdan Aurescu și de Secretarul General adjunct Ulrik Vestergaard Knudsen:
 

Ministrul Bogdan Aurescu:

Bună ziua! Mă bucur foarte mult să am ocazia să-l primesc astăzi, la București, la Ministerul Afacerilor Externe, pe Secretarul General Adjunct al OCDE, domnul Ulrik Vestergaard Knudsen, alături de delegația Secretariatului OCDE. Bine ați venit la București! Welcome to Bucharest!

Am avut astăzi atât eu, cât și colegii din minister, un dialog foarte consistent în contextul misiunii de lansare efectivă a discuțiilor de aderare a țării noastre la Organizație. Secretariatul OCDE realizează astfel de misiuni în fiecare stat candidat și ne bucură foarte mult faptul că, în cazul României, această misiune este organizată la doar două săptămâni de la momentul adoptării Foii de Parcurs pentru Aderare, la Reuniunea Ministerială a Consiliului OCDE din 9-10 iunie, de la Paris, la care am avut onoarea să reprezint România, moment pe care îl evoc cu foarte multă satisfacție.

Adoptarea Foii de Parcurs este al doilea moment foarte important al drumului nostru spre calitatea de membru al Organizației, după momentul crucial al Deciziei Consiliului OCDE din 25 ianuarie, de deschidere a discuțiilor de aderare cu România.

Totodată, adoptarea Foii de Parcurs a reprezentat și o recunoaștere a eforturilor noastre naționale de profilare a României ca partener like-minded al OCDE, de apropiere de structurile Organizației și de implicare în activitatea acestora, eforturi pe care le-am depus în mod constant, încă de la momentul depunerii candidaturii la OCDE acum 18 ani, dar mai ales în ultimii doi ani și jumătate.

Foaia de Parcurs este un reper foarte important, nu doar în relația noastră cu Organizația. Acest document fixează termenii, condițiile și etapele procesului de aderare a României la OCDE. De asemenea, va avea un efect extrem de important în ceea ce privește transformarea noastră instituțională, economică și socială.

Domnule Secretar General Adjunct, vizita dumneavoastră în România reprezintă o etapă esențială în pregătirea procesului de aderare. Pe lângă semnificația politică a momentului demarării discuțiilor de aderare propriu-zise, misiunea pe care o conduceți are și o puternică trăsătură tehnică, contribuind la îndrumarea ministerelor și instituțiilor românești în elaborarea auto-evaluărilor și poziționării în raport cu instrumentele OCDE incluse în Foaia de Parcurs.

Cu acest prilej, doresc în mod deosebit să reiterez aprecierile și mulțumirile noastre pentru activitatea Secretariatului OCDE, care a orientat și a sprijinit eforturile de pregătire a țărilor candidate, inclusiv a României, în vederea inițierii procesului de aderare.

Am început, de altfel, în relația cu instituțiile cu care lucrăm în cadrul Task-Force-ului inter-instituțional care a fost creat, să lucrăm din punct de vedere tehnic la elaborarea Memorandumului Inițial, care reprezintă pasul următor după adoptarea Foii de Parcurs.

În această perioadă, inclusiv – sau mai ales – după adoptarea Foii de Parcurs, am parcurs o etapă de consolidare a pregătirilor pentru discuțiile de aderare, prin organizare instituțională. Astfel, la nivel național, s-a intensificat activitatea Comitetului interministerial pentru relațiile României cu OCDE, care este condus de domnul Prim-ministru Nicolae Ciucă și care este responsabil de coordonarea politică a procesului. Am demarat procesul de creare a Task-Force-ului, despre care am menționat. Vom crea, de asemenea, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, o structură care se va ocupa, în mod direct, sub conducerea coordonatorului național, de gestionarea acestui proces.

În încheiere, aș vrea să subliniez că autoritățile române sunt pregătite și nerăbdătoare, în același timp, să se angajeze în dialogul cu dumneavoastră, pentru a parcurge într-o manieră foarte consistentă, dar și pragmatică, serioasă, atentă, toate etapele procesului de aderare.

Obiectivul nostru strategic este ca, prin acest proces, să realizăm convergența cu statele cu economii consolidate și să devenim parte a ceea ce Secretarul General al Organizației, Mathias Cormann, numea la un moment dat, un veritabil „NATO economic”.

Motto-ul OCDE – „Better policies for better lives” – ne va ghida eforturile naționale.

Domnule Secretar General Adjunct, aveți cuvântul.

 

Secretarul General Adjunct Ulrik Vestergaard Knudsen:

Thank you very much, it is a pleasure to be here. We’ve just started, two weeks ago, the Roadmap of Romania’s accession at the OECD Ministerial Council on the 10th of June. But we are not here only to celebrate, we’ve already had very rich discussions on how to get these accession negotiation talks started and it’s a true pleasure and we are already tackling some of the issues.

Now, we’re not starting from scratch, in the sense that we’ve enjoyed very, very close cooperation with Romania in the years leading up to accession.

I’d like to extend my sincere congratulations again to you, Foreign Minister, and your whole team, because of your unwavering political commitment to maintaining and deepening your country’s engagement in the pursuit of OECD membership. And it goes for the Prime Minister as well.

Our continuous cooperation dates back to the 1990s and really has stood the test of time, as Romania has become one of the closest partners of the OECD. Deepening the cooperation with the OECD, with a view to potential membership, has been an overarching political priority of a number of consecutive governments here, in Bucharest. They’ve all continuously sought to align Romania’s policies with OECD standards and best practices. And I have been assured just over the last couple of hours that this is actually still a position that enjoys full consensus, even in Parliament.

So we look forward to working with you. We’ve already implemented a number of projects, with a view to delivering “better policies for better lives” for the Romanian people. This is what this is all about, really. We want to help Romania and its people.

We’ve worked together in crucial areas, such as public governance, education, economic policy, capital markets. Earlier today, indeed, together with the European Commission and the Romanian authorities, we launched the “OECD Capital Markets. A review of Romania”, just to give you an example.

The further enlargement of our organization, the OECD, is a historic step also for us and it comes at a time when it’s more important than ever for like-minded countries to reinforce their cooperation. And, I have said – I hope forcefully, thankfully – to the Foreign Minister today, how much we have been impressed with the way Romania has showed solidarity, has showed action, has showed compassion with Ukraine and has been really, really a steadfast member of this like-minded society and society of shared values that the OECD also is.

It’s going to be also a technical journey, not only a political journey. 26 OECD technical committees are going to have a view at the Romania’s legislation, policies and practices.

So we hope that this will be a transformative process and catalyst for reform here, in Romania, providing, hopefully, powerful advantage for the adoption of major legislative and policy changes. OECD membership basically allows countries to tap into the vast reservoir of OECD expertise, advice and policy dialogue, in order to support policy making and reform. Countries are able to learn from the experience of existing OECD members, just as we will be able to learn from Romania’s best practices and policies. And there are so many overlapping concerns and priorities between Romania and the OECD agenda, I can mention just reducing inequalities, maximizing trade and investment, fostering innovation, protecting the environment, fighting corruption, optimizing the effectiveness of education, health and labor market policies, these are all shared concerns.

The accession process itself serves as a catalyst for important reforms, as I said, and supports the domestic policy agenda, hopefully, also.

As to the timeline for the accession process itself, let me just recall that on the OECD side, there is no set end date for the accession process. The duration of the process will depend on Romania’s responses to the committees’ recommendations for changes to the legislation, policies and practices. And, although you are starting the process together with four other countries – Brazil, Bulgaria, Croatia and Peru – each country will, of course, advance at its own pace and its own merits. It’s not a race. What is more important is that we achieve what we achieve together, through the accession process.

So with that, let me invite you and your country to take full advantage of the great potential of the accession process to leverage reforms, to deliver “better policies for better lives” – you mentioned our motto. Thank you, Minister. We look forward to strengthening the OECD together, as a like-minded community of nations, unified by our commitment to rules-based international order. We also spoke about that just now.

So, as we embark on this journey of accession, we look forward to assist Romania and moving towards a mutual goal – of Romania joining at the OECD as soon as possible.

 

Sursa: Consultările ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu Secretarul General Adjunct al OCDE, Ulrik Vestergaard Knudsen, în debutul misiunii de lansare a discuțiilor privind aderarea României la Organizație