Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut duminică, 13 martie 2022, consultări politice cu ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Yair Lapid, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează în România, la invitația șefului diplomației române. Vizita la București a ministrului Yair Lapid a avut loc inclusiv ca urmare a discuției telefonic recente, din 3 martie, cu ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, pe fundalul agravării situației de securitate ca efect al agresiunii militare ilegale a Rusiei contra Ucrainei, precum și în contextul unei foarte bune cooperări cu autoritățile române în vederea evacuării cetățenilor israelieni din Ucraina, prin România.

Astfel, în cadrul consultărilor politice, miniștrii Aurescu și Lapid au reiterat condamnarea fermă a agresiunii ruse împotriva Ucrainei, care încalcă flagrant dreptul internațional. Discuțiile au prilejuit un schimb aprofundat de opinii referitor la situația gravă generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, respectiv perspectivele de evoluție, inclusiv privind susținerea unei soluții diplomatice, negociate plecând de la inițiativa recentă a premierului israelian în acest sens.

Șeful diplomației israeliene a mulțumit pentru întreg sprijinul acordat de România în vederea repatrierii cetățenilor israelieni și a cetățenilor ucraineni, inclusiv a celor de origine evreiască din Ucraina, exprimând aprecierea deosebită pentru buna coordonare a autorităților române în gestionarea acestei situații de criză. Cei doi oficiali au convenit continuarea cooperării bilaterale în acest sens, inclusiv pentru susținerea centrului logistic (hub-ului) regional pentru direcționarea coerentă și eficientă a ajutoarelor umanitare internaționale către Ucraina.   

Întrevederea celor doi demnitari a permis, de asemenea, aprecierea dinamicii pozitive a relațiilor bilaterale și examinarea modalităților de aprofundare a relației bilaterale cu caracter strategic. În acest sens, cei doi șefi ai diplomațiilor au evaluat stadiul pregătirii celei de-a treia Ședințe Comune de guvern România-Israel (G2G), prevăzută a fi organizată în anul 2022. Cei doi miniștri au convenit organizarea unei noi sesiuni a Grupului de lucru în domeniul economic, aflat sub coordonarea celor două ministere de externe, în pregătirea ședinței G2G.

Discuțiile au oferit, totodată, ocazia unui schimb de opinii cu privire la alte dosare regionale de interes comun, precum Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, context în care ministrul afacerilor externe a reiterat sprijinul României pentru soluționarea justă și durabilă a conflictului israeliano-palestinian pe baza implementării soluției celor două state.

La finalul consultărilor, ministrul Bogdan Aurescu și ministrul Yair Lapid au susținut declarații comune de presă, disponibile aici în format video: https://www.mae.ro/node/58061

 

Transmitem, mai jos, transcrierea declarațiilor comune ale ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu și ale ministrului afacerilor externe al Statului Israel, Yair Lapid.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu:

Bogdan Aurescu: Bună ziua! Vă mulțumesc pentru prezență. Mă bucur foarte mult să am ocazia să îl primesc astăzi la București pe Excelența Sa, ministrul afacerilor externe și următorul Prim-ministru al Statului Israel, începând cu august 2023, domnul Yair Lapid. Dragă Yair, bine ai venit la București!

Discuțiile substanțiale pe care le-am avut astăzi reflectă nivelul excelent al relațiilor noastre bilaterale, care au natură strategică, precum și interesul comun al României și Statului Israel de dezvoltare și aprofundare a dialogului politico-diplomatic și sectorial. Această întrevedere vine în continuarea contactelor foarte bune pe care le-am avut în ultima perioadă, cel mai recent la 3 martie, când am avut o discuție telefonică în contextul evenimentelor dramatice din Ucraina.

De altfel, această vizită și discuțiile noastre s-au concentrat în foarte mare măsură pe efectele agresiunii ilegale a Federației Ruse asupra Ucrainei. Am discutat despre eforturile comune de a sprijini procesul de evacuare a persoanelor care fug din calea războiului, inclusiv cetățeni ai Statului Israel. Prin punctele de frontieră ale României cu Ucraina și cu Republica Moldova au intrat pe teritoriul țării noastre peste 430.000 de cetățeni ucraineni, la care se adaugă și un număr foarte mare de cetățeni ai altor state, care au fost evacuați, iar numărul acestora, desigur, crește.

L-am asigurat pe colegul meu de angajamentul României pentru acordarea întregului sprijin pentru evacuarea, în continuare, a cetățenilor israelieni sau de origine evreiască din Ucraina. Până la acest moment, peste 3.000 de cetățeni israelieni și peste 1.200 de cetățeni ucraineni de origine evreiască au fost sprijiniți de România să intre pe teritoriul țării noastre și apoi să fie evacuați cu peste 12 zboruri către Israel, inclusiv în jur de 100 de orfani care au fost, de asemenea, aduși din Ucraina. Acestea au fost posibile ca urmare a eforturilor noastre comune, care au fost datorate unei cooperări exemplare a autorităților noastre, inclusiv Departamentul Consular din Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Israelului la București. Am stabilit, împreună cu domnului ministru, să continuăm eforturile noastre pentru a oferi ajutor umanitar și, în măsura în care este posibil, un orizont mai sigur și optimist refugiaților, în mod special categoriilor mai vulnerabile.

L-am informat, de asemenea, pe domnul ministru, despre operaționalizarea recentă, în România, a centrului logistic, sau hub-ul pe care l-am organizat la Suceava pentru a colecta și transfera ajutorul internațional pentru Ucraina. De asemenea, am invitat și Statul Israel să se alături eforturilor noastre în acest context și să sprijine acest centru.

Criza gravă, multidimensională pe care o provoacă agresiunea militară ilegală rusă împotriva Ucrainei nu este  doar o problemă a regiunii, nu este doar o problemă a Europei, dar are și efecte la nivel global. De aceea, este important – și am hotărât împreună – să rămânem în contact strâns și, de asemenea, să acționăm în cadrul oferit de diversele organizații internaționale, pentru a sprijini valorile democratice, pentru a sprijini dreptul internațional.

În plan bilateral, am discutat despre pregătirea următoarei ședințe comune de Guvern, cea de-a treia sesiune a ședinței comune de Guvern, în cursul acestui an. Am discutat despre aspectele de interes în cadrul acesta al viitoarei ședințe comune de Guvern, pentru că ne dorim să amplificăm cooperarea noastră sectorială în mai multe domenii, care sunt extrem de importante.

Am agreat, de asemenea, ca în pregătirea ședinței comune de Guvern, să mai organizăm o ședință a Grupului comun de lucru pe probleme economice, care se află în coordonarea celor două ministere ale afacerilor externe.

Vorbind despre economie, în 2021, totalul schimburilor noastre comerciale a ajuns la aproape 885 de milioane de dolari, în creștere cu aproape 240 de milioane de dolari față de 2020 și 2019, deci  trebuie să continuăm eforturile noastre în acest sens. Există un potențial crescut în mai multe domenii. Mă refer la agricultură, managementul apelor, inteligență artificială, securitate cibernetică – am discutat despre acest aspect cu domnul ministru – creșterea rezilienței, cercetare, inovare, dezvoltare, transfer tehnologic, pentru că este extrem de relevant ca cele două state să își consolideze prosperitatea și, în același timp, capacitatea de a face față inclusiv provocărilor de natură hibridă.

Am reiterat, de asemenea, angajamentul ferm al României în privința combaterii antisemitismului, a xenofobiei, România încercând tot mai mult să promoveze, inclusiv la nivel regional, modelul pe care noi l-am creat în România. De altfel, m-am bucurat că la întâlnirea noastră l-am invitat și a participat și domnul deputat Silviu Vexler, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România.

Noi am adoptat, după cum știți, anul trecut, o primă Strategie Națională de combatere a antisemitismului, de promovare a politicilor memoriei, de combatere a xenofobiei. De asemenea, am acționat pentru adoptarea, în octombrie anul trecut, a Strategiei Uniunii Europene în domeniu.

În ceea ce privește dosarele relevante pentru Orientul Mijlociu, am discutat în mod sintetic și despre Procesul de Pace. În acest context, dați-mi voie să reiterez poziția României cu privire la soluția durabilă, bazată pe cele două state, Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, ca fiind singura opțiune de natură să răspundă intereselor celor două părți. România rămâne un promotor constant al dreptului internațional, al ordinii internaționale bazate pe reguli. Am reconfirmat disponibilitatea concretă a României de a sprijini orice acțiune care vizează deblocarea și avansarea acestui dosar privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu.

Domnule ministru, dați-mi voie, de asemenea, să vă mulțumesc în acest context și pentru sprijinul pe care Statul Israel l-a acordat României pe durata pandemiei de COVID-19, ceea ce a reflectat, încă o dată, a reconfirmat soliditatea relației dintre statele noastre. De altfel, menținerea unei cooperări strânse în domeniul sănătății este o acțiune de importanță deosebită pentru România, dar și pentru Israel, având în vedere oportunitățile oferite de schimburile de experiență între cele două țări.

Mă opresc aici, vă mulțumesc încă o dată pentru vizita pe care ați făcut-o astăzi la București, pentru vizita pe care o veți continua inclusiv la Vama Siret, și vă rog să luați cuvântul.

 

Ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Yair Lapid:

Yair Lapid: I’ve just concluded a working meeting with Minister Aurescu, and we are now on our way to meet Prime Minister Ciucă, for an additional conversation on the situation in Europe and the question of handling refugees. After the meeting, I’ll depart for a tour of one of the Jewish agency’s refugee centers here in Bucharest. From there, I will head to the Siret border crossing, where Foreign Ministry personnel have been stationed, helping refugees escape since almost the first day of fighting.

The Romanian Government has been working closely with us and was extremely helpful in saving many lives: Jewish children from an orphanage in Odessa, children with cancer, who have been sent to Israel for treatment, and thousands of refugees that have escaped through the Siret border crossing.

Their lives have been saved by the cooperation between us, Minister. I thank you, my friend, and I thank the Government of Romania for your cooperation and goodwill. It’s an additional proof of the firm, years-long friendship between our countries, in both peacetime and wartime.

Like Romania, Israel condemns the Russian invasion of Ukraine. It’s without justification, and we call on Russia to stop its firing and attacks and to resolve this conflict around the negotiating table. Israel will do all it can to help reach a peaceful solution. We are working in complete coordination with our ally the United States, and with our European partners, in order to try and end the violent tragedy as quickly as possible. Thank you. 

Traducerea neoficială a declarației de presă susținute de ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Yair Lapid:

Yair Lapid: Tocmai am încheiat o întâlnire de lucru cu ministrul Aurescu și urmează să am o întâlnire cu Premierul Nicolae Ciucă, pentru o nouă discuție cu privire la situația din Europa și la gestionarea refugiaților. După acea întâlnire, voi face o vizită la unul dintre centrele pentru refugiați de aici, din București, al unei agenții israeliene. De acolo mă voi deplasa la punctul de trecere a frontierei de la Siret, unde personal din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a fost trimis încă din ziua începerii luptelor, pentru a-i ajuta pe refugiați să scape.  

Guvernul României a colaborat îndeaproape cu noi și a oferit sprijin pentru salvarea a numeroase vieți – copii evrei dintr-un orfelinat din Odessa, copii bolnavi de cancer care au fost duși în Israel pentru tratament, precum și mii de oameni care s-au salvat trecând granița prin punctul de trecere a frontierei de la Siret.

Salvarea acestor vieți se datorează cooperării noastre, domnule ministru. Îți mulțumesc, prietene, și mulțumesc Guvernului României pentru cooperare și bunăvoință. Este încă o dovadă a prietenei îndelungate dintre țările noastre, atât pe timp de pace, cât și în vremuri de război.

La fel ca România, Israelul condamnă invadarea Ucrainei de către Rusia. Este un act nejustificat și cerem Rusiei să înceteze focul și atacurile și să soluționeze acest conflict la masa negocierilor. Israelul va face tot ce-i stă în putință să sprijine ajungerea la o soluție pașnică. Ne coordonăm cât se poate de strâns cu aliatul nostru, Statele Unite, precum și cu partenerii noștri europeni, pentru a încerca să punem capăt cât mai repede acestei violente tragedii.

Mulțumesc.

 

Sursa: Consultările ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe al Statului Israel Yair Lapid