Ministerul Afacerilor Externe nu recunoaște și consideră lipsite de legitimitate așa-numitele „alegeri parlamentare” derulate pe teritoriul regiunii Abhazia din Georgia, la 12 martie 2022.

Ministerul Afacerilor Externe reafirmă poziția principială a României privind sprijinul pentru soluționarea pe cale pașnică a conflictelor prelungite din Georgia, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale ale Georgiei, în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.

 

Sursa: Comunicat de presă