România s-a alăturat unui grup de 44 de state participante OSCE pentru activarea Mecanismului OSCE de la Moscova pentru evaluarea impactului asupra drepturilor omului și situației umanitare cauzat de agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei.

Invocarea acestui mecanism facilitează trimiterea unei misiuni de experți de evaluare în teren (fact finding), care să colecteze date pentru documentarea unor posibile crime de război, crime împotriva umanității și încălcări ale dreptului internațional, dreptului umanitar internațional și angajamentelor OSCE pe teritoriul Ucrainei.

Decizia României de a susține acest demers continuă eforturile țării noastre pentru condamnarea fermă a agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și în sprijinul suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei în granițele recunoscute internațional.
 

Informații suplimentare:

În cadrul Consiliului Permanent al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) din 3 martie a.c., un număr de 45 de state,  printre care și România, au informat că au invocat art. 12 al Documentului de la Moscova al Conferinței pe Dimensiunea Umană a OSCE, cunoscut sub numele de Mecanismul Moscova, pentru a trimite o misiune de experți în Ucraina, care să investigheze posibile încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar, precum și posibile cazuri de crime de război și de crime împotriva umanității. Activarea Mecanismului Moscova prevede formarea unei misiuni de experți independenți cu sarcina de a investiga aspectele ce țin de nerespectarea angajamentelor asumate de un stat membru al OSCE, pe dimensiunea umană.

 

Sursa: Alăturarea României la demersul de activare a Mecanismului Moscova al OSCE privind agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina