Taxele consulare pentru înscrierea certificatelor de naştere şi de căsătorie s-au redus semnificativ de la 1 septembrie. Printr-o postare pe pagina web, Ambasada Romaniei la Madrid, informează că, începând cu data de 1 septembrie a.c., au fost reduse taxele consulare aplicate înscrierii certificatelor de naştere şi căsătorie eliberate de autorităţile străine, în registrele de stare civilă româneşti.

Noul cuantum al taxelor consulare pentru înscrierea certificatelor de naştere şi a celor de căsătorie, eliberate de autorităţile străine, în registrele de stare civilă româneşti în termen de până la 6 luni de la naşterea copilului sau de la înregistrarea căsătoriei la autorităţile străine este de 110 euro. Dacă înscrierea se face la mai mult de 6 luni de la naşterea copilului sau de la înregistrarea căsătoriei la autorităţile străine, cuantumul aferent este de 155 de euro. În ambele cazuri, traducerea documentelor străine trebuie realizată de un traducător autorizat.

Înainte de această reducere, taxa consulară pentru înscrierea certificatelor de naştere şi de căsătorie era de 170 de euro, până la 6 luni şi de 235 de euro, dacă se depăşea această perioadă.