Primăria capitalei Spaniei a suspendat, marţi, serviciul de autobuze decapotabile (Madrid Vision), destinat turiştilor care vor să facă turul oraşului, din cauza unui conflict cu firma care oferea acest serviciu municipalităţii.

Coordonatorul general al Departamentului de Circulaţie din cadrul primăriei Madridului, Fernando Autrán, a anunţat suspendarea serviciului pentru turişti după ce contractul dintre primărie şi firma UTE Madrid Vision s-a încheiat, iar reprezentanţii acesteia refuză să înapoieze cele 30 de autobuze decapotabile, după cum informează publicaţia Cinco Dias.

Primăria a somat firma să înapoieze bunurile concesionate, în termen de 3 zile, anunţând că până la încheierea unui viitor contract serviciul turistic va fi oferit de municipalitate. De cealaltă parte, firma Madrid Vision solicită despăgubiri de 4 milioane de euro, dar primăria madrilenă refuză să accepte această cerinţă amintind că firma avea obligaţia să facă investiţii pentru a administra cât mai bine serviciul şi cunoştea şi faptul că durata contractului era de 10 ani.

Scandalul autobuzelor turistice a fost descoperit de consilierii partidului Stânga Unită care au denunţat public faptul că acestea circulă în mod ilegal, din moment ce contractul dintre primărie şi UTE Madrid Vision a expirat din luna decembrie.

Subiectul a căpătat şi o nuanţă electorală, după ce a fost comentat de principalul contracandidat al primarului popular Alberto Ruiz Gallardon, socialistul Jaime Lissavetsky care a precizat că „Madridul este un punct de atracţie turistică foarte important şi atunci când se mizează atât de mult pe turism, nu ne putem permite luxul de a transmite o imagine atât de negativă şi persoanele care ne vizitează să nu poată face un tur al oraşului„.

Între timp primăria se aşteaptă să recupereze autobuzele cât mai repede, chiar şi pe cale judecătorească dacă situaţia o cere, iar pentru serviciul oferit până acum turiştilor a fost declanşată deja procedura pentru o nouă licitaţie, care ar putea fi finalizată în 3 – 4 luni.