Agenţi ai Gărzii Civile spaniole au descoperit într-o zonă muntoasă din apropierea localităţii El Molar, din regiunea Madrid, corpul neînsufleţit al unei tinere de naţionalitate română.

Tânăra, în vârstă de 22 de ani, fusese operată la cap la începutul acestui an, pentru eliminarea unor cheaguri de sânge şi era supusă unui tratament cu medicamente. Dacă nu-şi lua aceste medicamente putea să aibă probleme cu orientarea.

Agenţii Serviciului de Protejare a Naturii SEPRONA din cadrul Gărzii Civile au derulat căutările în zona Fuente El Saz şi El Molar, fiind ajutaţi de elicoptere, de echipe de voluntari şi de familia tinerei care locuia în zonă.