Odată ce campaniile agricole de strângere a fructelor şi legumelor s-au încheiat sau se apropie de sfârşit în Castilla la Mancha, şi taberele ilegale de sezonieri români încep să se golească. Rămâne însă nemulţumirea localnicilor faţă de cei care s-au stabilit în vecinătatea satelor lor şi au încălcat numeroase reguli elementare de convieţuire.

Prin vocea primarului Santiago Sanchez Morena, care a acordat un interviu presei locale, sătenii din Llanos spun că s-au săturat de problemele pe care le presupune în fiecare an instalarea aşezământului de români, mulţi dintre ei de etnie romă. Oamenii se plâng că nou-veniţii se strâng în piaţa centrală a localităţii, unde îşi şi fac necesităţile fiziologice, consumă băuturi alcoolice, nu respectă regulile de curăţenie pe teritoriul public, fură din grădini, iau în stăpânire casele de ţară abandonate.

Spaniolii spun că marea majoritate a celor veniţi în acest an în satul lor provin din tabăra dezafectată de la Argamasilla de Alba, iar unii dintre muncitorii sezonieri aveau de lucru în alte localităţi, iar seara se întorceau în tabără pentru a dormi. Autorităţile locale au considerat că prin construirea unui adăpost special destinat cazării sezonierilor angajaţi în localitate, problema aşezămintelor ilegale s-ar fi rezolvat.

Realitatea a fost însă cu totul alta. Într-un sat de aproximativ 700 de locuitori, care poate oferi de lucru pe perioada campaniilor agricole la cel mult 80 de muncitori, în Llanos del Caudillo s-au instalat în acest an 250 de persoane. Din păcate, tabăra din Llanos nu a fost singura de acest tip, în regiune funcţionând mai multe astfel de aşezăminte ilegale.