Prezența acelui subofițer al trupelor speciale iraniene m-a surprins. Hello míster. Nu, nu vă îngrijorați, suntem aici pentru a vă apăra,  îmi spuse militarul înarmat până în dinți. De cine?, am întrebat.  De  oricine încearcă să se apropie de această clădire, a răspuns, arătând cu mâna spre sediul reprezentanței diplomatice americane din Teheran.

S-a întâmplat în decembrie 1978, în cursul ultimei mele vizite în ceea ce urma să devină, câteva luni mai târziu, cuibul de vipere al Marelui Satan.

A trebuit să părăsesc Iranul a doua zi; SAVAK – poliția politică a Șahului – m-a invitat să plec. În felul său; cu o precheziție minuțioasă care a lăsat urme nenumărate și vizibile. Prezența ziariștilor străini era deranjantă. Șahul însuși urma să abanoneze țara la doar câteva săptămâni după.

La Geneva, la numai câțiva kilometri de celebrul Beau Rivage Palace, care a găzduit ultima rundă de consultări dintre cele șase puteri – Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, China și Rusia – și Republica Islamică a Iranului, un vechi prieten persan m-a primit cu brațele deschise: O să vezi că acum va fi democrație. A murit în exil, fără să poată călca tărâmul strămoșilor săi. Acesta este defectul liber-cugetătorilor, incapabili să tolereze abuzurile despoților luminați sau să se obișnuiască cu teocrația clericilor fanatici.

În mintea mea revin acele amintiri îndepărtate, încercând să evaluez rezultatele negocierilor maratoniene de la Lausanne, încheiate recent cu semnarea acordului preliminar menit să pună capăt contenciosului nuclear care înfruntă Iranul cu mai marii acestei lumi.

Problematica este extrem de cunoscută. Regimul ayatolahilor, acuzat de realizarea unui program secret de fabricare a armelor atomice, se angajează, după mulți ani de negocieri, să reducă rezervele de uraniu îmbogățit de la 10.000 la 300 de kilograme, în termen de 15 ani, să scadă numărul de centrifuge de la 19.000 la 6.000 și să renunțe la construcția de noi instalații nucleare în următoarele trei cincinale. Uraniul îmbogățit se va înmagazina într-o singură fabrică. Pe de altă parte, instalația subterană din Fordo se va transforma într-un centru de cercetări destinat în exclusivitate folosirii atomului în scopuri pacifice. În schimb, SUA și aliații săi vor proceda, imediat ce IAEA constată că Iranul își îndeplinește angajamentele, la ridicarea sancțiunilor economice și financiare decretate împotriva regimului iranian acum mai bine de zece ani.

Un angajament istoric, crede președintele Obama, care dorește să-și încheie al doilea și ultimul mandat cu măcar un rezultat pozitiv în politica externă. O farsă, răspund detractorii săi, convinși că Republica Islamică va face tot posibilul să-și încalce promisiunile. Un pericol pentru stabilitatea regiunii, argumenteză monarhia saudită, îngrijorată de expansiunea șiită în zonă. Un acord care pune în pericol supraviețuirea statului Israel, avertizează premierul Netanyahu. Un pact insuficient, care ar trebui respins, arată John Boehner, liderul majorității republicane în Congresul Statelor Unite. Un semn de slăbiciune din partea guvernului iranian, afirmă, la rândul său, ayatolahul Alí Jameney,  șeful spiritual al Revoluției Islamice. În fața atacurilor “șoimilor”, negociatorii au la dispoziție doar câteva săptămâni pentru a redacta un tratat acceptabil pentru toți.

O precizare: programul nuclear iranian nu a început la sfârșitul secolului al XX-lea, cum afirmă unii. Primele contacte ale Teheranului  cu energia nucleară datează din … 1957, an în care Șahul a semnat primul acord civil de cooperare nucleară. În 1975, secretarul de Stat american Henry Kissinger a parafat un memorandum intitulat U.S.-Iran Nuclear Co-operation, care prevedea dotarea Iranului cu echipamente nucleare. În afară de exporturile realizate de SUA și Germania, s-a creat un consorțiu multinațional, compus din companii franceze, belgiene, spaniole și suedeze, a căror sarcină era facilitarea finanțării și tehnologiei nucleare pentru autoritățile iraniene.

După revolția islamică, furnizarea a fost inghețată. Totuși, în cursul acestei aventuri în deșert, Israelul a încercat o apropiere științifico-strategică de Iran. Erau vremurile Irangate, când traficanții de arme din Tel Aviv nu aveau îndoilei în a negocia cu… Dumnezeu și cu Diavolul. Jomeiny a respins propunerea: programul său politic prevedea – continuă să prevadă –  distrugerea totală a ființei sioniste. De aici frica lui Netanyahu.

În sfârșit, e bine să ne amintim că Iranul are doi vecini care au în dotare bomba atomică: Pakistan și India. În ambele cazuri, responsabilii proliferării nucleare sunt… cele două super puteri: Statele Unite și fosta URSS. Dar aici intrăm pe terenul … strict secret.