Eurodeputatul român László Tokés (UDMR) a fost ales marţi, la iniţiativa grupului PPE, cel de-al 11-lea vicepreşedinte al Parlamentului European, cu 334 voturi pentru şi 287 abţineri. Grupul Partidului Popular European i-a propus săptămâna trecută lui Tökes să devină vicepreşedinte în locul eurodeputatului ungar Pál Schmitt, ales între timp preşedinte al Parlamentului de la Budapesta.  

După anunţarea propunerii, delegaţia română în grupul PPE, formată din 11 eurodeputaţi ai PD-L şi trei eurodeputaţi din partea UDMR, a declarat că îl susţine pe László Tökes. Însă europarlamentarii români ai PSD şi PNL s-au declarat ferm împotriva acestei nominalizări. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a pus în discuţie declaraţiile şi acţiunile acestuia împotriva graniţelor şi integrităţii României, motiv pentru care niciun europarlamentar liberal român nu va putea vota decât împotriva candidaturii lui la funcţia de vicepreşedinte al PE.

Susţinerea candidaturii lui Tökés de către delegaţia democrat-liberalilor a fost contestată şi calificată drept condamnabilă şi de către europarlamentarul social-democrat Corina Creţu. ”Prin Departamentul de Afaceri Europene şi prin europarlamentarii pe care îi avem, vom susţine demersurile demarate de colega noastră Corina Creţu de a face lobby nu doar în rândul europarlamentarilor socialişti, dar şi în rândul parlamentarilor de la celelalte grupului reprezentate în PE pentru ca marţi să nu îl voteze pe domnul Laszlo Tokes în funcţia de vicepreşedinte din cauza atacurilor nedrepte săptămânale la adresa statului român. (…) Considerăm că e condamnabilă şi ruşinoasă susţinerea din partea grupului PDL a unei astfel de persoane”, a declarat şi senatoarea PSD Lia Olguţa Vasilescu, care crede că funcţia de vicepreşedinte al PE ar trebui să fie ocupată de o persoană echilibrată, „care nu atacă actualul sistem de graniţe din UE şi care cere imperativ anularea Tratatului de la Trianon”.
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anunţat că-i va trimite o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, pentru a-l atenţiona asupra faptului că László Tökés ar contesta tratatele de pace încheiate după cele două războaie mondiale.

Alegerea ar fi numai o simplă formalitate, deoarece, atâta timp cât sunt sprijinit chiar de delegaţia românească şi aparţinător Partidului Popular European, respectiv de facţiunea Partidului Popular din întreaga Europă şi nu există niciun contracandidat, dar ştiţi cum este, până când nu se îndeplineşte alegerea, mai bine să nu vorbim în avans” a declarat László Tökés, europarlamentar ales pe listele UDMR în cadrul scrutinului din 7 iunie 2009, după ce a primit această propunere. Ceea ce s-a şi întâmplat la votul de marţi, fiind validat în funcţie.